iv>

Succes epocal al cercetătorilor: Un orb și-a recăpătat parţial vederea prin terapie genică

jpg

Dimensiune font:

| 25-05-2021 07:49


Un bărbat de 58 de ani care a orbit din cauza unei maladii genetice degenerative a putut să îşi recupereze parţial vederea graţie unei tehnici inovatoare, care asociază terapia genică şi stimularea luminoasă, informează AFP.

 

Este pentru prima dată când această tehnică, denumită optogenetică, permite dobândirea unei recuperări parţiale a funcţiei vizuale, afirmă cercetătorii aflaţi la originea unui studiu clinic, realizat de specialişti francezi, elveţieni şi americani.


Pacientul care a participat la acel studiu suferea de retinopatie pigmentară, o maladie genetică degenerativă a ochiului, care provoacă distrugerea celulelor fotoreceptoare de la nivelul retinei, determinând o pierdere progresivă a vederii, care evoluează în general spre orbire, scrie Agerpres.ro.

În condiţiile în care pacientul nu mai putea să perceapă prezenţa luminii, terapia i-a permis acestuia să localizeze şi să atingă obiecte, potrivit autorilor acestui studiu, publicat luni în revista Nature Medicine.

În cazul persoanelor cu vedere normală, fotoreceptorii retinei utilizează proteine capabile să reacţioneze la energia luminoasă, opsine, care furnizează informaţii vizuale creierului prin intermediul nervului optic.

Pentru a restabili sensibilitatea la lumină, pacientului i-a fost injectată gena care codează una dintre acele proteine, denumită ChrimsonR, care detectează lumina gălbuie, notează autorii studiului.

La aproape cinci luni după ce a primit injecţia, pentru a acorda organismului său timpul necesar pentru a produce acea proteină în cantităţi suficiente, pacientul a efectuat diverse exerciţii, purtând o pereche de ochelari echipaţi cu o cameră foto.

Concepuţi cu această ocazie de către autorii studiului, ochelarii permit proiectarea unor imagini în culori gălbui pe retina pacientului.

"Şapte luni mai târziu, pacientul a început să raporteze semne de ameliorare vizuală", au explicat într-un comunicat reprezentanţii Institutului Vederii (creat de Universitatea Sorbona/INSERM/CNRS) şi cei ai Spitalului Quinze-Vingts din Paris, specializat în oftalmologie. "Cu ajutorul acestor ochelari, pacientul poate de acum să localizeze, să numere şi să atingă obiecte", au adăugat ei.

Într-un prim test ce consta în a percepe, a localiza şi a atinge un caiet mare şi o cutie mică cu capse, pacientul a reuşit să atingă caietul în 92% din cazuri, dar nu a putut să atingă cutia decât în 36% din teste.

Un al doilea exerciţiu ce consta în numărarea paharelor de pe o masă a fost reuşit de aproape două ori din trei încercări (63%).

În cadrul celui de-al treilea test, un pahar era alternativ plasat sau înlăturat de pe masă, iar pacientul trebuia să apese un buton care indica dacă obiectul era prezent sau absent, în timp ce activitatea lui cerebrală era măsurată cu ajutorul unei căşti echipate cu electrozi pentru electroencefalografie.

Un software care interpreta înregistrările electrozilor a putut să spună cu o precizie de 78% dacă paharul era prezent sau absent de pe masă, confirmând "că activitatea cerebrală este într-adevăr asociată cu prezenţa unui obiect şi, deci, că retina nu mai era oarbă", a precizat cercetătorul Botond Roska, unul dintre coordonatorii studiului.

"Deşi optogenetica, o tehnică ce există deja de aproximativ 20 de ani, a revoluţionat cercetările fundamentale în ştiinţele neuronale (...), a fost pentru prima dată la nivel internaţional când această abordare inovatoare a fost utilizată pe oameni şi când beneficiile sale clinice au fost demonstrate", au subliniat reprezentanţii celor două instituţii franceze menţionate, care au coordonat acest studiu clinic în colaborare cu Universitatea Pittsburgh din Statele Unite, Institutul de oftalmologie moleculară şi clinică din Basel (Elveţia), compania Streetlab şi start-up-ul francez de biotehnologie GenSight Biologics.

Retinopatia sau retinita pigmentară afectează o persoană din 3.500, conform bazei europene de date Orphanet, şi poate să apară la orice vârstă, cu o frecvenţă mai mare între 10 şi 30 de ani.

Genele responsabile pentru această afecţiune sunt foarte numeroase, însă anumite mutaţii sunt depistate frecvent la persoanele afectate.

"Persoanele oarbe atinse de diverse tipuri de maladii neurodegenerative ale fotoreceptorilor", dar care conservă "un nerv optic funcţional", vor fi "potenţial eligibile" pentru tratament, a explicat profesorul Jose-Alain Sahel, fondator din 2009 al Institutului Vederii din Paris, dedicat bolilor retinei. "Însă va fi nevoie de timp înainte ca această terapie să poată să fie propusă", a adăugat el.

Compania Gensight Biologics, specializată în terapii genice pentru tratarea bolilor neurodegenerative ale retinei, "intenţionează să lanseze în curând un studiu clinic de fază 3 pentru a confirma eficacitatea acestei abordări terapeutice", a adăugat profesorul francez.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii?
22/11/2024 11:37

Cum ajută orotatul de magneziu sănătatea inimii? Magneziul joacă un rol important in sănătatea cardiovasculară, insă nu toate formele administrate printr-un tratament sunt la fel de eficiente pentru pe ...

Pacienții cu dizabilități, expuși unui risc major de sănătate din cauza deciziilor legislative
21/11/2024 15:01

O decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputatilor a generat ingrijorări majore in randul specialistilor si pacientilor, punand in pericol accesul persoanelor cu dizabilităti la servicii m ...

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii
21/11/2024 13:32

Ce este Turmericul şi ce beneficii are asupra sănătăţii Curcuma longa, cunoscuta si ca turmeric, este o planta din familia ghimbirului, originara din sud-estul Asiei, fiind comercializata mai ales in Indi ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:09

  Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau ...

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie
20/11/2024 12:24

ZAHĂRUL - ucigaşul tăcut din alimentaţie ,,Pentru o viata sanatoasa evitati excesul de sare, zahar si grasimi’’. Auzim probabil prea des acest indemn insa nimeni nu ne spune ce inseamna acest e ...

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de demență
19/11/2024 12:30

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de dementă Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete&rdqu ...

Astenia de toamna. Realitate sau mit?
19/11/2024 11:33

Astenia de toamna. Realitate sau mit? Trecerea la un nou sezon, in speta trecerea de la vara la toamna, este marcata de o schimbare a starii de spirit, provocata de ajustarea intregului organism la schimbari ...

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp
18/11/2024 13:02

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp   Ficatul este considerat, pe bună dreptate, un motor al detoxifierii organismului. El are un rol esential in sănătatea noastră, indeplinind peste ...

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi
18/11/2024 11:17

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi  Cunoscut in mod special datorita aromei inconfundabile si gustului pe care il confera preparatelor culinare, usturo ...

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat
17/11/2024 08:01

Ministerul Sănătătii organizează duminică, 17 noiembrie, concursul national de intrare in rezidentiat 2024, sub formă de test-grilă cu 200 de intrebări. Conform datelor oficiale, sunt inscrisi 10.575 de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei