Terapia cu bufnițe, ajutor pentru bolnavii în stare terminală

Bufnițele sunt o prezență reconfortantă în clinicile și spitalele din Germania, fiind benefice inclusiv pentru pacienții în stadiu terminal. Ei au ocazia să mângâie aceste păsări, antrenate special pentru interacțiunea cu oamenii.
Bufnița de hambar, Emma, și bufnița cu față albă, Merlin, au devenit deja parte din familie la azilul St. Martin din Koblenz, situat în sud-vestul Germaniei.
Păsările au scopul de a pune zâmbetul pe buze pacienților aflați în ultimele faze ale vieții lor. În acest caz, se pare că și-au îndeplinit misiunea.
„Oamenii spun mereu că totul este atât de trist în azilurile de bătrâni. Unul dintre principiile noastre este că trăim ziua pe care o avem cât de bine putem. Și acesta este un punct culminant”, spune Ingrid Ferdinand, director adjunct al instituției.
Ceea ce diferențiază bufnițele de câini, spre exemplu, sau alte animale de terapie este faptul că păsările aduc pace și liniște, ajutându-i pe pacienți să se calmeze. Mai mult decât atât, Katharina Hafner antrenoarea lor a remarcat că „oamenii încep să vorbească mai mult”, întrucât interacțiunea le declanșează și o serie de amintiri.
Astfel, păsările pot fi un real ajutor chiar și pentru pacienții cu Alzheimer sau demență. Mulți reușesc brusc să își amintească propriul nume, chiar dacă nu au făcut acest lucru în ultimii cinci ani
Bufnițele sunt crescute aproape de oameni încă de la o vârstă fragedă.
„Le primim când au între 10 și 14 zile. Locuiesc cu noi în bucătărie și se întind pe canapeaua din sufragerie în fiecare seară, bucurându-se de multă iubire și afecțiune”, povestește Katharina Hafner.
Bufnițele știu că, atunci când stau pe mănușă, „este momentul să lucreze”.
La sediul „Falconers of the Heart”, din Bisterschied, sunt în total 45 de păsări, majoritatea bufnițe. Hafner s-a alăturat acestei iniţiative în urmă cu șase ani, dar soțul ei lucrează cu păsările de mai bine de 20 de ani.
Echipa lor se deplasează în cămine de bătrâni, școli, grădinițe și instituții pentru persoanele cu dizabilități, care plătesc pentru vizitele lor. Totuși, în aziluri precum Sf. Martin din Koblenz, ei merg gratuit.
Clara DIMA