Un drog de o sută de ori mai puternic ca morfina, găsit la perchezițiile în dosarul lui Vlad Pascu. Medic: Poți muri în zeci de secunde
Dimensiune font:
Un drog extrem de periculos, de o sută de ori mai puternic decât morfina, a fost găsit de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în dosarul lui Vlad Pascu. E vorba despre fentanyl.
Radu Țincu, medic toxicolog: "Acest fentanyl este folosit în special în secțiile de anestezie și ATI în timpul anesteziilor generale, când pacientul este operat pentru a nu mai resimți durerea.
Pentru cei care consumă, riscul e că dependența se instalează foarte repede. După câteva săptămâni de utilizare vei deveni dependent, dar riscul cel mai mare e să mori printr-o depresie respiratorie. Această substanță acționează la nivelul centrilor respiratori de la nivelul creierului și produce stop respirator.
Din momentul în care o persoană își injectează sau prizează o astfel de substanță, în decurs de câteva zeci de secunde poate să apară decesul prin stop respirator. Aici e un pericol foarte mare pentru că de multe ori aceste substanțe sunt combinate cu alcoolul.
După ce au terminat de înghițit cocktailul respectiv încep să bea, iar alcoolul nu face decât să potențeze deprimarea sistemului nervos."
În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cadrul operațiunii ”Hydra”, care au avut loc în 14 septembrie, au fost descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ un kilogram canabis, o fiolă de fentanyl de 10 mililitri, un grinder, o cutie de lemn cu urme de materie vegetală, 76 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal, 12.500 de lei, 3 telefoane mobile și diverse arme albe (cuțite, săbii, macete), potrivit DIICOT.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau