Virusul mortal Marburg și cum poate fi evitată infectarea cu acesta
Dimensiune font:
Primele două cazuri de infectare cu virusul Marburg, o boală infecţioasă care face parte din aceeaşi familie cu virusul care provoacă Ebola, au fost confirmate în Ghana.
Cei doi pacienţi au murit recent în spitalul din regiunea sudică Ashanti. Testele lor au fost pozitive la începutul acestei luni, iar un laborator din Senegal a confirmat infectarea cu virusul Marburg.
Potrivit autorităţilor sanitare locale, 98 de persoane sunt plasate în prezent în carantină, fiind cazuri de contact suspectate.
În medie, virusul ucide jumătate din persoanele infectate, dar cele mai virulente tulpini au ucis până la 88% din bolnavi.
Ce este virusul Marburg?
Înrudit cu virusul Ebola, de asemenea mortal, Marburg a fost identificat pentru prima oară în 1967, când 31 de persoane s-au infectat, iar șapte au murit, în focare care au izbucnit simultan în Marburg și Frankfurt (Germania) și Belgrad (Serbia), relatează BBC.
Sursa virusului a fost depistată la maimuțele verzi africane importate din Uganda, dar ulterior au fost descoperite și alte animale purtătoare. Cele mai multe cazuri de infectare au fost descoperite la persoanele care au petrecut perioade lungi în peșteri și în minele populate de lilieci.
- Ghana înregistrează acum primul său focar, însă virusul a apărut în mai multe țări africane:
Cele mai mari focare
1967, Germania: 29 de cazuri, 7 decese
1998-2000, Congo: 154 de cazuri, 128 de decese
2005, Angola: 374 de cazuri, 329 de decese
2012, Uganda: 15 cazuri, 4 decese
2017, Uganda: 3 cazuri, 3 decese
Care sunt simptomele
- Infecția debutează brusc cu:
- febră
- dureri puternice de cap
- dureri musculare
- diaree apoasă
- dureri de stomac
- amețeli
- stare de vomă
- După trei zile, manifestările continuă cu:
Potrivit OMS, "aspectul fizic al pacienților în această fază este asemănător cu al unei fantome, cu ochii înfundați, figuri fără expresie și letargie extremă". Mulți bolnavi au sângerări în diferite părți ale corpului, iar decesul survine la opt-nouă zile de la îmbolnăvire, din cauza hemoragiei abundente.
Cum se răspândește virusul
Liliacul de fructe egiptean a fost de multe ori gazda virusului, dar și maimuțele verzi africane și porcii îl pot transmite. De la om la om, se transmite prin fluidele corporale și prin lenjeria de pat contaminată.
Chiar dacă pacientul se vindecă, infecția rămâne în sânge sau în spermă, de exemplu, și se poate transmite la alte persoane chiar și după câteva luni.
Cum poate fi tratată boala
Nu există vaccin sau tratament. Potrivit OMS, o gamă de produse pentru coagularea sângelui și câteva metode de imunoterapie pot da rezultate. Orice medic poate reduce simptomele prin perfuzii cu soluții medicamentoase și transfuzii de sânge pentru compensarea efectelor hemoragiei.
Cum poate fi evitată infectarea
În Africa, oamenii trebuie să evite consumul de carne, recomandă Gavi, o organizație internațională care promovează accesul la vaccinuri.
Potrivit OMS, oamenii trebuie să evite să intre în contact cu porcii în zonele în care sunt semnalate focare ale virusului Marburg.
De asemenea, bărbații care au fost diagnosticați cu Marburg trebuie să folosească prezervativ în timpul actului sexual, pe o perioadă de un an de la infectare sau până când testele de spermă ies de două ori negative. De asemenea, la înmormântarea unei persoane care a murit din cauza bolii trebuie evitat contactul cu corpul defunctului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau