Schimbare la Spitalul Județean Neamț - ATI se mută la Maternitate

alerta-breaking-news

Dimensiune font:

| 18-11-2020 09:45

După incendiul din 14 noiembrie de la Spitalul Județean Piatra Neamț, unde 10 bolnavi de COVID au murit arși de vii, conducerea a decis mutarea Secției ATI la Maternitate. Vor fi alocate 8 paturi echipate, la care se adaugă cele 2 paturi pentru pacienții cu Covid din UPU. Este anunțul făcut în această seară de prefectul George Lazăr, care a condus comisia mixtă a reprezentanților mai multor instituții care au avut scopul de a găsi un spațiu sigur și conform pentru continuarea activității medicale ATI: „În acest sens vă pot spune că am identificat spațiu la nivelul etajului 4, secția de Obstetrică și Ginecologie, care are dotări moderne și a fost refăcută în anul 2014 prin fonduri de la Banca Mondială. Această secție este avizată ISU și există circuite medicale. Hotărârea comisiei mixte este ca secția ATI să fie relocată la etajul 4, iar secția Obstetrică și Ginecologie să fie relocată la nivelul etajului 5. Se va putea funcționa cu aproximativ 8 paturi pe A.T.I și alte două paturi pe A.T.I în cadrul UPU “, a declarat prefectul George Lazăr. Situația a fost analizată de reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, ai Consiliului Județean Neamț, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Inspectoratului de Stat în Construcții Neamț, Direcției de Sănătate Publică Neamț. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Elevii ieșenii de la CyLiis, campioni mondiali în SUA!
01/07/2024 22:39

Elevii ieşeni au reuşit să se claseze incă o dată pe prima treaptă a podiumului unui important concurs de robotică la nivel mondial. Cei de la CyLiis, una dintre cele două echipe de robotică ale Liceul ...

Prețurile apartamentelor continuă să crească…
01/07/2024 21:56

* la Iasi, preturile apartamentelor noi au inregistrat o crestere medie de 13% comparativ cu anul anterior, ajungand la 1.598 euro/metru pătrat, in timp ce apartamentele vechi au inregistrat o majorare de 15%, ...

Viața la țară - Iedul defunct, la un pas să provoace un omor
01/07/2024 21:46

La inceputul lunii mai, lui Costel C., un gospodar dintr-o comună de langă Iaşi, i-a murit subit unul din iezi. O nefericită ironie a sorţii a făcut ca, doar cu 20 de minute inainte de decesul animăluţu ...

A dat iama în ceapa şi usturoiul vecinului, nu înainte de a-i fura camera de supraveghere
01/07/2024 21:45

Costel M. şi Dumitru T. locuiesc in satul Vulturi, comuna Popricani şi au terenurile agricole invecinate. Mai gospodar şi mai prevăzător, Dumitru işi improvizase o colibă aparent banală, dar făcută cu ...

Psihologii, către părinți: „Nu vă abandonați copiii la bunici, în vacanță!”
01/07/2024 21:44

* „Foarte multi părinti aleg să ii lase pe copii la tară… Acest lucru sună foarte frumos, dar nu este atat de benefic pentru cel mic. Perioada vacantei de vară este cea in care copilul trebuie ...

Idilă de câteva zile, tranșată la Judecătorie. Profesorul și directoarea medicală și-au spus adio cu câteva zile înainte de nuntă
01/07/2024 21:43

* cu toate că sunt oameni maturi, la varsta a doua, au inceput idila după numai cateva conversaţii pe reţelele de socializare * el e băutor convins, a inceput cu reproşuri, scandaluri şi ameninţări cu ...

Bac-ul s-a terminat înainte de a începe pentru 55 de elevi ieșeni
01/07/2024 21:42

* un elev din judeţul Iaşi a fost eliminat pentru tentativă de fraudă la prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2024), cea la Limba şi literatura romană * din cei ...

Botoşani. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă a demisionat
01/07/2024 19:08

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, Corneliu Mihai, a demisionat, luni, din funcţie, la trei luni după numirea sa. El a declarat că decizia a fost luată pe fondul unor problem ...

Flăcările au făcut totul scrum, nu și Icoana Maicii Domnului
01/07/2024 18:52

O icoană cu Maica Domnului a rămas aproape intactă, după ce un incendiu a mistuit o vilă cu trei apartamente din comuna Borca, judeţul Neamţ. Focul ar fi izbucnit din cauza unui coş de fum, a informat ...

Accident mortal la Suceava. Cinci persoane au murit, doi fiind copii
01/07/2024 09:02

 Un accident rutier soldat cu cinci morţi şi un rănit s-a produs, luni dimineaţă, pe raza localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei