Anchetă în cazul copilului abandonat la Țigarete. Fata a fost preluată de un asistent maternal
Dimensiune font:
Un copil în vârstă de nici doi ani de zile a fost abandonat în clădirea dezafectată a unei foste fabrici din Iaşi. Acesta a fost lăsat într-un adăpost improvizat şi a fost găsit de către poliţiştii ieşeni în urma unui apel telefonic. Oamenii care locuiesc in zona spun ca minora era de fapt lasata de parinti in grija unui barbat timp in care ei se aflau in oras. Acum, autoritatile au deschis o ancheta pentru a vedea care este situatia de fapt.
Autorităţile care au ajuns la faţa locului au constatat că fetiţa nu se afla în grija părinţilor. Astfel, aceasta a fost luată din incinta clădirii abandonate şi a fost dusă într-un centru de plasament din oraş.
„La data de 23 ianuarie 2023, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar locui în condiții insalubre alături de părinți, într-o locuință improvizată. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, identificând o fetiță de un an și trei luni, iar încăperea în care este crescută, nu era încălzită. De asemenea, aceasta se afla în grija unui bărbat, care a declarat că părinții fetiței sunt plecați pentru câteva ore în oraș. Polițiștii au informat cu operativitate reprezentanții DGASPC Iași, care au preluat minora și au internat-o într-un centru„, a declarat Anca Vijiac, Purtator de Cuvant IPJ Iasi.
Minora a fost preluata de catre autoritati si va fi plasata unui asistent maternal.
Tiberiu Bantaș, Purt. Cuv. DGASPC Iași: „Copilul a fost preluat si condus la Centrul de Primire Urgente. Urmeaza ca astazi sa fie preluat de un asistent maternal si ulterior sa fie intr-o masura de protectie speciala la asistenta maternala„.
Clădirea fostei fabrici de ţigarete din Iaşi este dezafectată şi este cunoscut faptul că, de multe ori, în acest loc îşi găsesc adăpost oamenii străzii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau