Nicolae Ciucă o performanță fabuloasă a României: creștere spectaculoasă a PIB-ului

images (2)

Dimensiune font:

| 26-01-2023 12:58

 Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în anul 2022, PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro, față de 2021. Practic, această creștere este echivalentă cu PIB-ul României în anul 2002. De asemenea, premierul a anunțat că anul trecut au fost atrase fonduri europene în valoare de 11,3 miliarde de euro,

 

”Doresc să subliniez că în comparație cu 2021 avem o creștere, în valoare nominală, a PIB cu aproximativ 50 de miliarde de euro, mai exact cu 49 de miliarde de euro. Creșterea în 2022 este egală cu PIB-ul României din anul 2002. În condițiile de criză, în condițiile de război la graniță am reușit o performanță guvernamentală foarte bună. Am depășit inclusiv estimările Guvernului. A existat o activitate susținută la nivelul fiecărui minister, la nivelul fiecărui instituții. Avem această creștere, de 49 de miliarde de euro, care ne asigură că avem posibilitatea să privim cu încredere către mediul anteprenorial din România, să îi acordăm ceea ce este necesar pentru a se profila cât mai bine atât în țară, cât și pe piața externă. Este important să subliniem că atât timp cât putem să acumulăm mai mulți bani la bugetul de stat putem să ne asigurăm că vom putea să gestionăm toate măsurile promise”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul a anunțat că anul trecut au fost atrase fonduri europene în valoare de 11,3 miliarde de euro, iar obiectivul este ca în următorii ani să avem un ritm de peste 10 miliarde de euro bani atrași.

 

”Anul trecut au intrat în țară 11,3 miliarde de euro din fonduri europene, care au avut un rol esențial la creșterea economică în 2022. Pentru anul 2023 sunt, de asemenea, ate pozitive, dar în contextul economic actual. Nu de puține ori s-a vorbit despre intrarea în recesiune în acest an, dar economia României are o prognoză bună și vom avea o creștere de 2,8%.

În următorii ani avem obligația de a atrage minim 10 miliarde de euro din fonduri europene. Trebuie să ne asigurăm că vom păstra ritmul, că vom scădea riscul de dezangajare spre zero. Domnul ministru Boloș și-a asumat că vom avea o rată de absorbție de peste 90%. Dacă vom reuși să menținem acest ritm, asta va însemna o performanță reală pentru administrația românească.”, a spus Nicolae Ciucă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Casa Națională de Pensii dă detalii noi despre plata pensiilor pe ianuarie: Când intră banii pe card
10/01/2025 00:08

Casa Naţională de Pensii Publice anunţă, joi, că a inceput plata pensiilor şi a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de pensii prin intermediul Poştei Romane, iar pentru cei care primesc ...

Tramvaiele pictate din Iași ajung în Stuttgart: Expoziție inedită la Muzeul Tramvaiului din Stuttgart
09/01/2025 13:25

 COMUNICAT DE PRESĂ Iasi, 9 ianuarie 2025  În perioada 12 ianuarie – 16 martie 2025, Muzeul Tramvaiului din Stuttgart găzduieste o expozitie specială dedicată proiectului &bdquo ...

Punctul de amendă crește, odată cu mărirea salariului minim pe economie. Noile valori pe care trebuie să le știe orice șofer
06/01/2025 10:23

Punctul de amendă se calculează in functie de salariul minim brut pe economie pe tară, care a crescut, de la data de 1. In lipsa unui anunt din partea guvernantilor cu privire la o eventuală plafonare, este ...

Ajutor de înmormântare 2025. Cât dă statul, după modificările din legea pensiilor, când aproape toate serviciile funerare s-au scumpit
06/01/2025 10:13

Odată cu cresterea salariului minim pe economie, s-a modificat si valoarea punctului de referintă, de care depind atat de multe ajutoare de la stat, inclusiv acest ajutor de inmormantare. Astfel, de la data d ...

„M-a speriat ideea ca situația financiară a familiei să depindă de vreun director”. Sfatul oferit de un economist angajaților români
05/01/2025 13:11

Economistul Radu Georgescu informează că noile modificări fiscale au schimbat iar modul de calcul al taxelor pentru salarii. Acesta a oferit o serie de recomandări pentru populatia Romaniei. Intr-o postare ...

David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, cere bani pe TikTok. Riscă să fie dat afară din chirie:
05/01/2025 10:16

David Puscas e perceptul de publicul larg drept "a doua Ioana Tufaru", fiind permanent blamat pentru faptul că nu munceste si asteaptă ajutor in bani de la altii. David Puscas a avut mai multe aparitii, rece ...

Andrei Caramitru s-a enervat pe pensionarii din România: NU pot să cred așa ceva! Iese cu scandal
04/01/2025 11:17

Economistul Andrei Caramitru se declară socat de pensionarii din Romania. Il nemultumeste faptul că prea putini din ei aleg să continue munca si după ce s-au pensionat. Asta pentru că, spune el, pensiile s ...

Mesajul mustrător al unei tinere din Ucraina pentru români: „Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună împotriva agresiunii”
04/01/2025 09:23

Liuba, o tanără din Ucraina, care a locuit timp de aproape trei ani in tara noastră, a trimis un mesaj pentru romani la inceput de 2025. Fata a sustinut că locuitorii din Romania „nu apreciază ceea ce au ...

Adevărul din spatele imaginilor cu sutele de nepalezi din stația de metrou Titan. Expert în resurse umane: Românii nu sunt mai leneși
03/01/2025 18:18

Corina Neagu, expert in resurse umane, arată adevărul din spatele imaginilor cu sutele de nepalezi din statia de metrou Titan, devenite virale pe Internet. Imaginile surprinse in noaptea de Revelion cu sutel ...

Populația globului a ajuns la 8.090.000.000 de locuitori. Cu cât a crescut în 2024?
02/01/2025 14:08

 Populatia globului a ajuns la 8.090.000.000 de locuitori. În 2022, numărul de oameni care trăiau pe planeta noastră a atins borna istorică de 8 miliarde. Tendinta de crestere s-a mentinut si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei