Scandal de proporții între rude, terminat la poliție. O femeie acuză că vărul soțului ei ar fi încercat să o violeze
Dimensiune font:
Apoi, susține femeia, cel reclamat și mama lui ar fi venit peste ea și i-ar fi distrus mașina cu levierele. De cealaltă parte, cei acuzați susțin că tânăra ar fi provocat totul și așteaptă ca anchetatorii să stabilească adevărul.
Conflictul a început în urmă cu două luni, povestesc tânăra și soțul ei. Femeia spune că vărul bărbatului ei, care le este și vecin, ar fi atacat-o în drum, cu gândul să o violeze. După ce ar fi scăpat din mâinile lui, i-a povestit bărbatului ei prin ce a trecut
Daniela Mușa, reclamantă: „Ne-a spart mașina la poartă, fiindcă i-am spus soțului meu că a vrut să mă violeze. Și maică-sa m-a luat la bătaie, aici la poartă, apoi a venit cu două leviere și a dat în mașină”.
Cel acuzat are altă versiune.
Daniel Mihai Mușa, bărbatul reclamat: „Vărul meu m-a chemat afară să vorbească ceva cu mine. El mi-a zis că soția lui i-a zis că i-a făcut ei cu ochiul și că i-am făcut semn pupic. I-am zis că nu este adevărat și că nu au rost cuvintele astea, că nu vreau să mă cert cu el. Apoi, după ceva timp, soția lui a prins-o pe mama și a bătut-o. Am ieșit afară înfuriat, i-am spart geamul pe spate”.
Omul susține că i-ar fi plătit, apoi, daunele. La acea vreme, tânăra și soțul ei au depus plângere la poliție pentru agresiune, dar și-au retras reclamațiile după negocieri în familie. Numai că, zilele trecute, scandalul a răbufnit, din nou, spun ei.
Valentin Mușa, reclamant: „A ieșit în față la mașină, am oprit lângă el și i-am zis 'Ce mai vrei să mai facem iar?'. M-a tras din mașină și ne-am luat la bătaie”.
Mama bărbatului reclamat spune că singura vinovată ar fi femeia, care bagă zâzanie între veri.
Ana-Maria Mușa, mama tânărului reclamat: „Tot ce spune, minte. Păi, din ce cauză, și mașina a fost plătită. Dânsa m-a bătut foarte tare și băiatul văzându-mă, nu a știut cum să reacționeze. Doamne, ferește, dar suntem rude”.
După ultimul scandal, toți cei implicați în altercație au ajuns, din nou, la secția de poliție. Aici, agenții le-au luat declarații, au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar la finalizarea cercetărilor urmează să stabilească exact cine se face vinovat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau