Bianca Andreescu, învinsă în finala turneului WTA de la Bad Homburg
Dimensiune font:
Bianca Andreescu a condus cu 1-0 la seturi și 4-2 și dădea senzația că nimic nu o poate opri din drumul său spre câștigarea turneului WTA de la Bad Homburg. A urmat însă o cădere în jocul sportivei din Canada, iar Caroline Garcia a revenit și s-a impus după un meci cu multe răsturnări de scor (6-7, 6-4, 6-4).
Caroline Garcia a învins-o pe Bianca Andreescu și a câștigat WTA Bad Homburg
După un prim set foarte echilibrat (7-5 în tiebreak pentru Andreescu), Bianca a condus ostilitățile în cel de-al doilea: s-a desprins la 4-2, iar jocul curgea în favoarea ei. A urmat însă o perioadă neagră pentru jucătoarea cu origini românești: a pierdut patru gameuri la rând, iar setul l-a cedat cu 6-4.
Andreescu (64 WTA) a fost prima care a făcut break și în decisiv, a condus cu 2-0, dar o nouă cădere și-a făcut loc în mintea Biancăi.
Caroline (locul 75 mondial) a avut puterea să revină încă o dată, a echilibrat balanța, iar mai apoi a trecut la conducere pe tabelă (4-2, 5-3). Garcia a știut cum să profite de fluctuațiile din jocul adversarei, marele merit al franțuzoaicei fiind acela că a crezut mereu în șansele sale, indiferent de situația de pe tabelă.
După un meci de două ore și 24 de minute, Caroline a avut câștig de cauză, scor 6-7(5), 6-4, 6-4.
În vârstă de 32 de ani, Caroline Garcia a ajuns la 8 titluri câștigate în carieră: Bad Homburg (2022), Nottingham (2019), Tianjin (2018), Wuhan, Beijing (2017), Strasbourg, Mallorca (2016) și Bogota (2014).
Bad Homburg Open - Ultima competiție pregătitoare pentru Wimbledon
Competiția de categorie WTA 250 s-a disputat pe iarbă în perioada 19-25 iunie 2022. A avut premii totale de $251.750, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau