Blocaj în negocierile dintre FRF şi Boloni
Dimensiune font:
Cum era de aşteptat, situaţia selecţionerului rămâne în continuare în suspans, Ladislau Boloni a plecat pentru câteva zile acasă, la Tg. Mureş, încă nu s-a întors în Bucureşti, iar FRF fierbe în aşteptarea unui răspuns ferm din partea lui. Între timp, dinspre zona negocierilor au respirat câteva detalii care ţin într-o cheie fragilă discuţiile cu fostul internaţional.
Prin urmare, două ar fi detaliile care lasă încă în suspans tratativele. În primul rând, ar fi opţiunea lui Boloni pentru un contract ferm pe patru ani, în timp ce federaţia nu vrea să cedeze faţă de propunerea pe doi ani, cu opţiune automată pentru turneul final Euro 2024 în caz de calificare.
Loţi ar accepta un salariu de 300.000 de euro net doar dacă ar avea în spate certitudinea unui angajament până în 2026, adică 1,2 milioane de euro pentru întreaga perioadă. Pentru doi ani, cum doreşte FRF, ar fi crescut pretenţiile la un minimum de 400.000 de euro pe an, ceea ce iese din strategia federală.
Cert e că federaţia intenţionează să încheie afacerea cu selecţionerul până la sfârşitul acestei săptămâni, iar tărăgănarea din partea lui Ladislau Boloni, recunoscut drept un tip foarte tipicar şi extrem de atent la detalii şi la clauzele contractuale, nu vine deloc în întâmpinarea acestui deziderat.
Între timp, pentru Boloni s-ar fi reactivat o pistă în zona arabă, unde a mai lucrat în patru rânduri: Al Jazeera (Emirate, 2007-2008), Al Wahda (Emirate, 2010-2011), Al Khor (Qatar, 2012-2015) şi Al Ittihad (Arabia Saudită, 2015). ”Contactele sunt absolut reale, se poartă printr-un agent cu care Loţi a mai lucrat cu alte ocazii în acea parte de lume”, spune un apropiat al lui Boloni. Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau