Boloni dă cărţile pe faţă

 La nici 24 de ore de la numirea lui Edi Iordănescu în funcţia de selecţioner al României, aşa cum promisese de fapt, Ladislau Boloni a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat, pe îndelete, de ce s-au împotmolit negocierile dintre el şi FRF. A detaliat ceea ce l-a nemulţumit în contractul propus, ceea ce l-a făcut să renunţe la ultima şansă de a deveni selecţionerul primei reprezentative.

„Să fii selecţionerul echipei naţionale a ţării tale este o onoare deosebită, o mândrie personală şi o responsabilitate în acelaşi timp. Am fost căutat de Federaţia Română de Fotbal pentru a ocupa această funcţie şi am acceptat să discutăm. După atâta hoinăreală să spun aşa în fotbalul mărişor, în fotbalul european, visul meu era să termin cu tricoul echipei naţionale. De ce lucrurile nu s-au realizat? În cariera mea de antrenor am semnat multe contracte, dar niciodată nu m-am izbit de atâtea probleme ilogice. Nu m-am izbit niciodată de atâtea probleme, care poate pentru alţii erau minore. Dar pe mine aceste probleme care se adăugau mă deranjau şi simţeam că îmi va fi greu să dau totul la echipa naţională. Pentru că dacă Boloni se întoarce acasă, atunci Boloni trebuie să reuşească. Şi pentru a reuşi trebuie să dai 150% din tine. Iar lipsa acestei logici m-a împiedicat să fac pasul înainte. Supărat nu sunt după ce s-a întâmplat, dar trist sunt!

Eu nu am semnat niciodată un contract căruia să nu-i cunosc data sfârşitului. Un contract în mediul profesionist este, de exemplu, din 1 iulie până în 30 iunie anul următor. Deci mereu există o dată când se pune punct. În contractul propus au fost trei puncte... care aceste puncte aveau repercursiuni şi asupra celorlalte probleme. Contractul era până la sfârşitul Campionatului European din 2024, cred la 24 iulie. Dar el se putea încheia şi la 24 iunie... dacă ce? Apoi, dacă suntem la baraj, se poate încheia şi în primăvara aceea. Iar dacă nu suntem la baraj, atunci se termină în 23 septembrie sau octombrie. Asta dacă nu sunt dat afară înainte pentru că nu am îndeplinit obiectivul Liga Naţiunilor. Deci eu semnez până când? Eu credeam că obiectivul principal EURO 2024 rămâne obiectiv principal şi nu-l încurcăm cu unul secundar care putea să mă pună pe mine într-o situaţie deosebit de dificilă. De aceea spun că eu nu am văzut până acum un contract fără o dată de terminare fixă”, a explicat Boloni.

 

 

„În trei ţări diferite am fost numit antrenorul anului”

Nu doar hocus-pocus-ul cu obiectivele şi cu durata contractului l-au nemulţumit pe primul fotbalist care a ajuns la 100 selecţii în echipa naţională a României, ci şi faptul că federalii nu l-au tratat pe măsura palmaresului său ca tehnician.

„Se spune că alţi antrenori au acceptat lucrurile cu care Boloni nu a fost de acord, de ce oare? Eu nu încep prea des discuţiile cu 'eu'... dar de data asta am s-o fac. Cu tot respectul faţă de foarte mulţi antrenori români, eu, Ladislau, Laszlo sau Loţi Boloni, cum vreţi, am fost cel care a luat pentru prima oară în fotbalul românesc tricoul cu numărul 100 al echipei naţionale. Eu am avut şansa să iau cu colegii mei dragi Cupa Campionilor Europeni şi să o aduc la Otopeni să o arăt oamenilor. Merg mai departe... de eu îndrăznesc să cer altceva? Pentru că iarăşi eu l-am ajutat pe Petr Cech, am făcut antrenamente speciale cu Raphael Varane, cu Mangala, cel mai scump fundaş din lume timp de 5 ani... cu mine Alexander Frei a devenit golgheterul Franţei, am lucrat cu Yoann Gourcuff, cu Fellaini, cu Witsel... cu ăştia am lucrat eu. Nu cu Bela, Gheorghe sau mai ştiu eu cine, că nu vreau să jignesc pe cineva. Deci am lucrat cu Ronaldo, cu Quaresma, Hugo Viana, dar şi cu români, cu Rădoi sau Marius Niculae. Pe care i-am luat, i-am scuturat şi mi-au oferit recompense. Deci eu în trei ţări diferite am fost numit antrenorul anului, eu am câştigat campionate în fotbalul occidental, şi cupe şi supercupe. Timp de 25 de ani am lucrat în fotbalul occidental. Şi atunci Boloni poate să spună că doreşte un anumit lucru.

În contractul propus obiectivul principal era calificarea la Campionatul European din 2024, un obiectiv care mă interesa deosebit de mult. Ar fi fost ultimul tricou cu tricolor pentru mine. Dar mi-am dat seama că obiectivul principal vine pe plan secundar... a fost un obiectiv intermediar, Liga Naţiunilor, pe care eu l-am considerat o piedică pentru continuarea muncii. Acest lucru tot revenea în discuţii şi m-a pus foarte mult pe gânduri. Simţeam că oamenii mă doresc, dar apoi aceeaşi propoziţie se formula cu semnul întrebării la sfârşit. Oamenii mă doresc? În discuţiile cu domnul Burleanu, un tânăr educat, simţeam că mă doreşte. Dar ceea ce reieşea  pe urmă nu acoperea cuvintele sale. Pentru că dacă mă vrei cu adevărat, mă laşi să muncesc. Dar tot timpul apăreau aceleaşi piedici. Şi mi s-a înfiripat la un moment dat şi mie ideea că oare într-adevăr mă doresc? Răspunsul lor a fost: 'Da, sigur'. Dar contractul îmi spunea total altceva”.

 

 

„România rămâne, totuşi, ţara mea. Am buletin românesc!”

Deşi n-a mai antrenat în România din 2001, Boloni n-a rămas străin de fotbalul nostru. Pregătise un plan pe termen lung şi propusese un staff pretenţios. N-a fost să fie. Ar vrea să-şi încheie cariera în ţară, pentru că se simte român: „În staff aş fi dorit ca secund să vină Adrian Ursea. L-am cunoscut şi mi-a plăcut gândirea lui. Nu neapărat aveam aceleaşi idei, dar Adrian putea să vină cu aceleaşi exigenţe... nu vreau să jignesc fotbalul românesc, dar venea cu aceleaşi exigenţe occidentale. Mi s-a spus însă că ar fi bine un om care cunoaşte mai bine fotbalul românesc. Am înţeles şi am optat pentru alţi doi, Liviu Ciobotariu şi Emil Săndoi. Între ei doi sau chiar amândoi. Apoi am avut şi o idee, Adrian Mutu... despre care auzeam că ar fi în cărţi (- pentru a fi selecţioner)... iar Germania lucra cu o asemenea idee, adică de a pregăti următorul selecţioner. Aşa că m-am gândit la Adi Mutu (n.r. - ca secund), dar nu am l-am contactat, nu am dezvoltat această idee. Cei de la FRF mi-au propus staff-ul lui Mirel, mai puţin Dică. El se duce cu Mirel, dar restul mi s-au propus. Pentru că ei cunosc tinerii jucători.

Pentru mine acum a fost o oportunitate foarte frumoasă să mă urc poate în ultimul tren. Plec puţin trist pentru că visam altceva. Dar în ultimul timp au mai fost oportunităţi pentru mine, am fost în Grecia şi am spus nu unei echipe, am fost şi în Slovacia şi apoi am zis nu. Dacă ar mai veni o ofertă din campionatul României m-aş gândi şi aş analiza situaţia mea. Sunt lucruri care se schimbă în decursul anilor, ceea ce a fost valabil acum 15-20 de ani, acum nu mai e. În acelaşi timp recunosc că sunt 2-3 preşedinţi în ţară cu care am avut discuţii şi păstrez o relaţie foarte bună. România rămâne totuşi ţara mea, am buletin românesc!”. Ioan TÂRNOVEANU