Cadou pentru maestru!
Dimensiune font:
Cupa României la box pentru cadeți (limita maximă de vârstă 14 ani), desfășurată până la sfârșitul săptămânii trecute, la Arad, a adus pugiliștilor de la CSM Iași, pregătiți de antrenorii Radu Zarif, Benone Marcu și Dragoș Marin, trei prezențe pe podium.
Nicholas Boncu (categoria de greutate 38,5 kilograme), campionul național en-titre, a câștigat toate meciurile susținute și a cucerit trofeul, cu mențiunea că în finală s-a calificat fără luptă. Adversar i-a fost Sebastian Toader, colegul său de club, medaliat cu bronz anul trecut la Naționale, iar Radu Zarif ne explică de ce nu l-a lăsat pe Sebi să urce în ring.
„Este o regulă impusă de mine: nu las să lupte doi elevi ai mei decât dacă se întâlnesc în finală. Ei avuseseră câte două meciuri până în semifinală și am considerat că este mai bine ca finalistul să fie bine odihnit. L-am ales pe Boncu pentru că el este campionul național en-titre. Sebi s-a supărat că nu l-am lăsat să urce în ring, dar până la urmă a înțeles și i-a trecut!”, ne-a declarat Radu Zarif.
CSM Iași a mai avut sâmbătă un pugilist în gala finală, pe Marian Petrache (44,5 kg), care a pierdut însă în fața lui Florin Otvos (Stoia Arad), campionul național en-titre.
„Sunt foarte mulțumit de rezultate, le-am și spus băieților că mi-au făcut cel mai frumos cadou pe care l-aș fi putut primi de ziua mea”, ne-a mai spus Zarif, care ieri a împlinit 37 de ani.
Boxul ieșean și-a mai trecut în palmares o medalie, de bronz, prin David Manea (41,5 kg), pregătit de antrenorul Petrică Nichițelea la Next Level. Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau