Când debutează Simona Halep la Australian Open
Dimensiune font:
Simona Halep va juca în primul tur la Australian Open împotriva polonezei Magdalena Frech.
Meciul va avea loc în cursul zilei de marti, la o oră care nu a fost deocamdată comunicată de către organizatori. Cel mai probabil, va fi la o oră accesibilă și fanilor din România, undeva în jurul amiezii în România, seara la Melbourne.
În aceași zi, sub aceleași auspicii, se joacă și meciurile dintre Sorana Cîrstea (38 WTA) și Petra Kvitova, precum și Irina Begu (58 WTA) cu Oceane Dodin (96 WTA).
Simona Halep, văzută ca favorită la Australian Open
Alize Lim, o jucătoare franceză aflată pe locul 81 WTA, crede că Simona Halep va juca finala la Australian Open.
„Am oferit un interviu în care am făcut câteva predicții și am pus-o pe Simona Halep în finală. Am admirat cu adevărat modul în care ea a revenit pe teren acum, la începutul acestui an, după un an greu, după o accidentare dură. A avut o reacție de campioană în adevăratul sens al cuvântului la primul turneu din acest an. Cred că Barty i-ar putea pune Simonei cele mai multe probleme. Este o jucătoare senzațională, e foarte încrezătoare și are toate armele la dispoziție în fiecare meci, motiv pentru care este un adversar foarte dificil. De altfel, cred că finala pe care am prezis-o este Barty - Halep, vom vedea. Dacă va fi sănătoasă, sunt sigură că va reveni în top 10 sau în top 5 WTA. Cred că modul în care a câștigat primul turneu din 2022, unde a avut parte de meciuri grele, a demonstrat că îi este foame de trofee și că este pregătită să întoarcă totul în favoarea ei", a declarat jucătoarea.
Necunoscutele Simonei Halep, scoase la iveală de Daniela Simulescu
Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat portretul astrologic al Simonei Halep, care a împlinit, pe 27 septembrie, 30 de ani.
Ce reiese din astrograma Simona Halep? „Este născută pe 27 septembrie, în Constanța. Este Balanță. Are soarele în Balanță, poziția soarelui în momentul nașterii arată zodia. Aceasta arată o părticică din noi, scheletul nostru astrologic pe care se pun restul amănuntelor. Poziția soarelui la nativii din Balanță arată poziția conștientă din noi. Caracteristicile Balanței le întâlnim foarte ușor la Simona. Este foarte armonioasă, echilibrată, diplomată și sociabilă. Vorbește frumos, politicos, nu vrea să supere pe nimeni. Dorește echilibru. Dacă vă uitați la meciurile sale de tenis, nu are momente dese de furie. Balanțele nu vor fi supărate pentru că nu vor să îi supere pe ceilalți. Balanțele au un comportament foarte plăcut. Sunt voioase, au nevoie de evenimente, le place să aibă pasiuni artistice sau culturale", a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
„Trebuie să vorbim puțin despre poziția Lunii în perioada nașterii. Luna are legătură cu partea sufletească, emoțională. O parte este zodia, dar unde era luna plasată pe cer arată sufletul, emoția. La Simona, în momentul nașterii sale, luna era plasată în zodia Taurului. Aici avem de-a face cu persoane care doresc foarte mult confort material și emoțional. Poziția lunii pentru o femeie este foarte importantă pentru că are legătura cu echilibrul, cu emoțiile. Dacă veți vedea meciurile ei în primii ani, ea nu se lăsa pentru că nu este foarte agresivă. Este în propriul ritm. A spus că îi plac oamenii calmi, care îi explică ce are de făcut pentru că oamenii cu luna în Taur au nevoie de oameni blânzi. Are nevoie să i se dea siguranță, mai ales că este sportivă”, a mai spus Daniela Simulescu despre Simona Halep.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau