Când vor ajunge banii de la Primărie la CSM Politehnica Iași. Condiţia fără care tot proiectul pică!
Dimensiune font:
Academia CSM Politehnica Iaşi a solicitat Primăriei Iaşi suma de 3 milioane de lei pentru acest an pe modelul proiectului de anul trecut, când practic au fost plătiţi jucătorii de la prima echipă ce au acceptat contracte de mentoring. Preşedintele executiv Ciprian Paraschiv a precizat luni, când a sărbătorit 75 de ani de fotbal în Copou, că îşi doreşte ca aceşti bani să ajungă în conturi cât mai repede, însă proiectul nu a fost luat în discuţie în şedinţa de joi a Consiliului Local. Probabil va fi supus votului la sfârşitul lunii mai, dar nu este exclus ca demersul consilierului local Mihai Liviu Gavril de a-l propune într-o şedinţă extraordinară la mijlocul lunii viitoare să găsească sprijin la cel puţin o treime dintre colegii săi pentru ca fotbalul din Copou pândit de faliment să poată fi susţinut cât mai repede.
Indiferent însă ce va face trupa lui Mircea Rednic, dacă va relua antrenamentele, dacă va relua sau nu Liga 1, banii vor pleca de la Primărie cu o condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească Academia de fotbal din Copou. Aşa cum se ştie, Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe 9 martie întreruperea tuturor competiţiilor la copii şi juniori, iar miercuri a decis anularea tuturor campionatelor, cu o singură excepţie, Liga Elitelor la Under 19, acolo unde gruparea ieşeană este angrenată cu formaţia pregătită de antrenorii Adrian Kerezsy şi Gelu Paveliuc. De la această echipă, managerul Academiei, Nucu Antohi, ne spunea zilele trecute că are curajul să propună cel puţin opt nume antrenorului Mircea Rednic, însă campionatul amintitei categorii de vârstă rămâne în continuare cu statut de „întrerupt”, neexistând garanţia că va fi şi reluat, singura miză fiind de fapt stabilirea echipei care va reprezenta România în UEFA Youth League.
Citește și: „Diamantele” Academiei de fotbal CSM Politehnica Iași, puse la dispoziţia lui Rednic!
De când au fost întrerupte competiţiile, Academia din Copou practic şi-a blocat activitatea, jucătorii săi mai efectuând doar antrenamente online pe modelul celor de la formaţia de Liga 1. „Pentru a putea beneficia de suma de bani din proiectul ce va fi supus votului în Consiliul Local, este obligatoriu ca Academia de fotbal să-şi reia mai întâi activitatea”, ne-a declarat consilierul local Mihai Liviu Gavril.
După ce a anunţat anularea competiţiilor la nivel de copii şi juniori, Federaţia Română de Fotbal a menţionat miercuri că prioritatea cluburilor trebuie să fie „reluarea antrenamentelor imediat ce condiţiile sanitare şi legale o vor permite”. Dacă Academia din Copou va putea să reia antrenamentele după 15 mai, şi tot luna aceasta va fi aprobat şi proiectul de finanţare, atunci banii ar putea intra în conturi în Copou cel mai devreme probabil în luna iunie. Mai întâi ar ajunge o primă tranşă, de 35% din cele trei milioane ce se speră a fi atrase dinspre Primărie, urmând ca nu după prea mult timp să intre în conturile din Copou şi restul de bani. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau