Candienii îl bagă pe Lucian Bute în Pantheonul sportivilor
Dimensiune font:
Fostul pugilist Lucian Bute va fi inclus în Pantheonul sportivilor din Quebec, românul fiind extrem de onorat de această distincţie, informează journaldemontreal.com, potrivit news.ro.
"Când am ajuns aici în 2003, eu, un tânăr boxer din România, nu vorbeam nici franceza, nici engleza şi nu m-aş fi gândit vreodată că va veni o zi în care voi fi inclus în Patheonul sportului din Quebec. Lumea de aici m-a adoptat. Sunt privilegiat, foarte mulţumit şi foarte emoţionat", a declarat Bute, într-o videoconferinţă.
Ceremonia de includere în Pantheon va avea loc în cadrul unei gale, în toamna anului 2021.
În vârstă de 40 de ani, Lucian Bute s-a retras din activitate în 2019, după o carieră cu un bilanţ de 32 de victorii, trei înfrângeri şi o remiză la profesionişti.
Bute a deţinut titlul mondial IBF în perioada octombrie 2007 - mai 2012.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau