Ce repede uită Pancu! Ce gest necugetat!
Dimensiune font:
Tânărul antrenor ieşean Daniel Pancu a înregistrat din păcate câteva derapaje verbale după ce problemele cu instalaţia de nocturnă de la Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi au pus capăt meciului de duminică în minutul 54, chiar când CSM Politehnica Iaşi înscria golul prin care prelua conducerea cu 2-1 în faţa celor de la FC Viitorul, meci din contul etapei a IX-a a Ligii 1!
Pancu a fost auzit după meci exprimându-se deloc politicos, deloc elegant la adresa primarului Mihai Chirica, cel care în campania electorală a fost susţinut public de preşedintele executiv Ciprian Paraschiv, de parcă Primăria Iaşi ar fi obligată să lase mai toate deoparte pentru a ţine non-stop deschis robinetul de bani către conturile din Copou! Sigur că primarul s-ar putea implica la nivelul influenţei pe care la nivelul clubului Paraschiv nu i-a putut-o deloc ştirbi, dimpotrivă, dar nici n-ar trebui uitat că totuşi au ajuns mai mult de 300.000 de euro din partea Consiliului Local într-o perioadă critică pentru gruparea ieşeană... Chirica poate oricând motiva că ţine cont de rezultatele dezastruoase ale tentantei campanii promoţionale pentru achiziţionarea abonamentelor virtuale pentru actualul sezon, ce s-ar fi transformat imediat în abonamente reale când ar fi fost redeschise porţile pentru spectatori, campanie soldată cu circa 250 de abonamente vândute, adică 0,5% din cei care urmăresc pagina oficială a clubului pe o reţea de socializare! Mai degrabă Chirica poate fi luat la întrebări cum de a permis să dispară celelalte echipe de tradiţie ale Iaşului şi mai puţin în legătură cu fotbalul şi cu atât mai puţin de Pancu, cel care deocamdată spune că el pregăteşte echipa pentru retur şi pentru partea a doua a campionatului...
Declaraţiile oferite tot după meci la DigiSport au arătat însă un antrenor care a cam scăpat căluţii. Acuzând în stânga şi-n dreapta, pe modelul „Dan Petrescu”, el a cam pus tot Iaşul la zid, arătându-se stupefiat cum de îşi permit unii să-l critice după una sau două înfrângeri, dar din cele cinci înfrângeri suferite, n-am pus la socoteală jocul cu FC Viitorul ce va fi pierdut la „masa verde”, patru au fost cu câte patru goluri încasate! Am tot sperat însă că nu va trebui să-i amintesc ce declara el în studioul unei televiziuni bucureştene la începutul sezonului 2017/2018, atunci când primele etape nu erau deloc favorabile formaţiei încropite, în condiţii poate chiar mai vitrege decât cele actuale, de antrenorul Flavius Stoican. N-a avut însă deloc răbdare şi a pus la zid jocul de atunci al echipei pe care o vedea candidată sigură la retrogradare! Nu ştiu cât bine o fi făcut Iaşului vorbele sale, dar ştiu că acea echipă s-a calificat în play-off, iar acum Daniel Pancu se miră că unii n-au destulă răbdare cu el şi se plânge mai mereu de condiţiile precare cu care se confruntă!
Citește și: Vinovaţi fără vină!
N-aş fi scris însă rândurile de mai sus dacă, potrivit unor surse din cadrul clubului, Pancu n-ar fi comis un gest necugetat, peste care chiar nu se putea trece cu vederea! Nu mică ne-a fost mirarea că Andrei Cristea n-a fost titular cu FC Viitorul în meciul ce pentru el putea fi cu numărul 400! Prin presa „centrală” se vorbea chiar despre un scandal între antrenor şi căpitan, deşi scandal este cam prea mult spus, însă se pare că Pancu l-a anunţat luni pe A. Cristea printr-un SMS să nu se mai prezinte la antrenamente pentru că l-a exclus din lot! Trecând peste faptul că nu Pancu era în măsură să decidă şi să anunţe acest lucru, ci Paraschiv, trebuie spus că un astfel de comportament nu este permis nici faţă de ultimul junior din club, darămite cu un fotbalist despre care nu mai trebuie adăugat câte a făcut pentru Iaşi! A. Cristea s-a prezentat luni la antrenament şi se pare că a avut loc o discuţie între cei doi, iar cât de benefică va fi ne vom convinge etapele următoare.
Cert este că la clubul din Copou sunt destule probleme delicate şi numai de astfel de conflicte n-ar mai fi nevoie! Antrenorul ar trebui să înţeleagă însă cel mai bine acest lucru şi dacă tot s-a înhămat la muncă poate ar fi indicat să mai lase din dezamăgirea că Iaşul nu i-a întins covorul roşu presărat cu petale de trandafiri roz! Un munte de talent, Pancu a făcut Iaşul doar să viseze frumos cât a fost jucător, dar dacă nu umblă un pic la apariţiile verbale şi nu mai reduce din impulsivitate riscă să-l facă doar să viseze şi ca antrenor, numai că de data asta probabil va livra în special coşmaruri... Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau