CFR Paşcani rămâne cu Dan Condurache
Dimensiune font:
Rămasă fără şef al băncii tehnice după rezilierea contractului cu Adrian Kerezsy, revelaţia turului Seriei I îşi va desfăşura foarte probabil activitatea în retur sub comanda lui Dan Condurache, rămas antrenor interimar pentru ultimele etape din sezonul de toamnă. Iar dacă la vremea respectivă finanţatorul Vasile Pleşca anunţa că din iarnă CSM Paşcani va avea un nou antrenor principal, între timp a decis ca actualul campionat să fie dus la capăt avându-l la timonă pe Condurache.
Asta şi pentru că echipa nu are şanse să evolueze din toamnă în Liga a II-a, stadionul „CFR” neridicându-se nici pe departe la exigenţele eşalonului amintit. „O eventuală luptă pentru promovare în retur, pentru care matematic suntem încă în cărţi, trebuie dublată de o investiţie pe măsură pentru a reuşi. Numai că astfel de eforturi nu şi-ar avea rostul cât timp baza sportivă nu corespunde, iar pentru modernizarea ei ar fi necesare două milioane de euro. Aşa că vom accesa şi fonduri europene, dar sperăm să primim susţinere şi de la Primărie pentru ca măcar în sezonul viitor să putem lupta pentru urcarea în Divizia B”, ne-a declarat finanţatorul echipei CSM Paşcani, Vasile Pleşca.
(L.S.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau