Ciobanu şi Pricop au dat tonul revenirii
Dimensiune font:
Politehnica Iaşi a susţinut la sfârşitul săptămânii trecute o nouă „dublă” amicală, şi tot în compania unei formaţii basarabene. Dacă în faţa celor de la Olimpus Chişinău s-au descurcat mai greu, formaţia pregătită de antrenorii Florin Spiridon şi Ioan Zepciuc a arătat ceva mai bine cu Academia Bălţi. Edificatoare a fost partida de sâmbătă, disputată pe parcursul a trei reprize de câte 25 de minute. Prima repriză (scor 12-15) a fost una nereuşită, în care acţiunile studenţilor n-aveau consistenţă, iar în apărare culoarele lăsate libere erau prea ademenitoare pentru pătrunderile oaspeţilor ca să fie refuzate.
Actul secund însă l-a adus în poartă pe juniorul Pricop, care a început să se opună cu succes acţiunilor basarabene, în timp ce interul ieşean Ciobanu a arătat că atunci când vrea e greu să i se stea în cale. Academia a înscris însă la ultima fază a reprizei şi a intrat cu un avans de un gol în ultimele 25 de minute de joc (22-23).
În poarta ieşeană a revenit Mitrofan, care s-a pus şi el serios pe treabă. Pregătirea fizică a studenţilor a început să-şi spună şi ea cuvântul, iar atacurile erau purtate într-o viteză ceva mai acceptabilă. Politehnica a avut un sprint irezistibil şi a înscris 11 goluri în 11 minute! La 33-24 zarurile erau aruncate şi doar ratările ieşenilor, care au încercat să finalizeze spectaculos în locul unor rezolvări simple, au făcut ca tabela să indice la final o diferenţă de doar douăsprezece goluri: 42-30.
Golurile Politehnicii în primele 60 minute (scor 31-24) au fost înscrise de Ciobanu (12), I.Burdun (6), Sărăcilă (4), Folescu (3), Negru, Slătineanu (câte două), Hârţan şi Albu (adus de la Galaţi, ambii câte unul).
Ieri, în partida-revanşă, Politehnica i-a menajat pe Ciobanu şi Slătineanu (al cărui genunchi operat arată bine potrivit examenului RMN efectuat) şi nu s-a putut baza pe juniorii Pricop, Toma şi Grosu, astfel că după 60 de minute de joc tabela a indicat doar 33-32. La solicitarea oaspeţilor, s-a mai jucat o repriză de 20 minute, încheiată la egalitate, 14-14.
D.Gaşpar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau