CM din Qatar: Un jurnalist american a fost reținut din cauza unui tricou
Dimensiune font:
Un jurnalist american susţine că a fost reţinut pentru scurt timp, luni, când era îmbrăcat cu un tricou curcubeu, de susţinere a comunităţii LGBTQ, şi încerca să intre pe un stadion la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, o ţară în care relaţiile între parteneri de acelaşi sex sunt interzise, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Grant Wahl, un fost jurnalist la Sports Illustrated, care acum are propriul blog, a spus că a fost oprit de forţele de ordine la intrarea pentru meciul dintre SUA şi Ţara Galilor (1-1), disputat luni pe stadionul Ahmad Bin Ali din Ar Rayyan, şi i s-a cerut să-şi dea tricoul jos. Apoi el a povestit că i s-a luat mobilul în timp ce încerca să scrie pe Twitter despre incident.
''Sunt OK, dar a fost un supliciu inutil'', a scris Wahl pe reţelele de socializare. El susţine că mai târziu un comandant al forţelor de ordine l-a abordat, şi-a cerut scuze şi i-a permis intrarea pe stadion. Americanul a primit de asemenea scuze din partea unui reprezentant al FIFA.
Şapte naţiuni europene de la Cupa Mondială au renunţat luni la acţiunea planificată a căpitanilor lor de a purta banderole ''OneLove'', după ce FIFA a ameninţat cu un cartonaş galben orice jucător care afişează brasarda curcubeu, un simbol care susţine diversitatea şi incluziunea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau