CM Natație: David Popovici, în semifinale la 100 m liber după ce a avut cel mai bun timp din toate seriile Popovici: Ne vedem diseară de la ora 19:26
Dimensiune font:
David Popovici, proaspăt campion mondial al probei de 200 m liber, a evoluat marți în calificările de la 100 de metri liber din cadrul Mondialelor de Natație de la Budapesta.
Sportivul nostru a luat startul în seria 10 (dintr-un total de 11), pe culoarul al patrulea. Cu toate că nu a avut parte de o plecare prea bună, David a reușit să recupereze fantastic în ultima parte a cursei și să se impună cu timpul de 47.60.
Popovici a fost urmat în seria sa de Andrej Barna (Serbia - 48.15) și de Joshua Edwards (Canada - 48.16).
Timpul reușit în seria sa l-a ajutat pe David Popovici să fie primul la general, el făcând pasul în semifinale cu cea mai bună performanță.
Imediat în urma sportivului nostru s-a clasat Caeleb Dressel (SUA - 47.95). Americanul este campion olimpic și principalul favorit la câștigarea probei.
Semifinalele probei de 100 metri liber vor avea loc tot marți, de la orele 19:26 și 19:31.
Marea finală va avea loc miercuri, 22 iunie, de la ora 19:22.
100 metri liber, David Popovici calificat în semifinale de pe prima poziție
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau