Cosmin Frăsinescu: „Nu mai rezist, ar însemna să joc cu o țintă pe mine!”
Dimensiune font:
Numele fotbaliștilor Cosmin Frăsinescu și Marius Mihalache au apărut acum zece zile pe un banner cu care câțiva suporteri își acopereau chipurile și în care jucătorii erau acuzați că „miros a blat”! Frăsinescu a găsit puterea să revină marțea trecută la antrenamente, s-a pregătit și miercuri, dar joi a solicitat conducerii clubului rezilierea contractului.
Precizăm că discuția purtată cu Cosmin Frăsinescu a avut loc înaintea antrenamentului de luni și de întâlnirile decisive în privința despărțirii de CSM Politehnica Iași.
- Cosmin, ai revenit marți la antrenamente după victoria cu Dinamo și apariția acelui banner, dar joi ai solicitat rezilierea contractului. Ce s-a întâmplat în acele două zile?
- Nu doar acel banner a contat, ci mai degrabă a pus capacul. În urma unei emisiuni realizate de un ziar de sport acum câteva săptămâni, la o întrebare acuzatoare de un minut în ce mă privește, președintele executiv Ciprian Paraschiv a răspuns cu un simplu „Nu”, pe când eu mă așteptam la o reacție vehementă, să mă simt cu adevărat apărat. Am exemple de conducători de club care au știut să-și apere jucătorii, să fie cu adevărat alături de ei. Consider că n-am fost chiar un simplu trecător pe la acest club, dar am înțeles că președintele executiv ar fi apreciat o postare a membrilor Ultras, cei care au postat și poza cu respectivul banner...
- Ai avut vreun conflict cu suporterii ieșeni?
- N-am avut niciun conflict cu suporterii. Îl cunosc pe Costin Mândru, mai ales din deplasările pe care le efectua la meciurile noastre împreună cu alți membri ai galeriei. Se mai întâmplă să greșim, ne-au și certat de câteva ori, le-am înțeles supărarea, dar mai ales am simțit că sunt cu adevărat alături de noi.
- Consideri că a realiza acel banner înaintea unor reproșuri personale reprezintă reacția unor adevărați suporteri?
- Nu cred că este o reacție de adevărați suporteri. Acea poză a și fost ștearsă după câteva zile, dar răul deja fusese făcut. Pe acel banner a fost folosită o formulare șmecherească, supervizată probabil de un absolvent de Drept... CLICK AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau