CS Sergentul-Radical Vaslui a promovat în Superliga masculină de șah
Dimensiune font:
În stațiunea Amara (Ialomița) s-au încheiat întrecerile Diviziei A masculine la șah cu victoria formației CS Sergentul - Radical Vaslui. Aceasta, alcătuită din șapte șahiști, a reușit la cele șase mese să obțină 6 victorii și doua rezultate de egalitate în compania celorlalte grupări participante ți a promovat în Superliga Națională.Vasluienii au acumulat astfel 14 puncte în cele 8 meciuri realizând un total de 33,5 puncte.
Conducătorul clubului, Constantin Grosu, a aliniat la această competiție următoarea formație: Martin Petrov (mare maestru, Bulgaria, 6 puncte/ 8 partide), Iulian Baltag (maestru internațional, Republica Moldova, 5,5/8), Vasile Sănduleac (mare maestru, Republica Moldova, 4,5/8), Daniel Moldovan (maestru internațional, 4,5/7), Călin Gheorghiu (6/8), Alexandru Sachilaru (5,5/7), Ștefan Emilian Prisacaru (1,5/2). „Suntem foarte fericiți că am reușit acest succes, după ce anul trecut am ratat de puțin promovarea. Am avut o formație omogenă, cu șahiști valoroși care în cele 48 de partide disputate au pierdut doar una, celelalte încheindu-se cu victorii sau remize. Reușita noastră a fost posibilă datorită sprijinului Societății Radical Grup Vaslui, conduse de domnul Ionel Sandu”, ne-a mărturisit domnul Constantin Grosu, căpitanul echipei din Vaslui. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau