De la Tarzan, la David Popovici! În urmă cu 100 de ani, Johnny Weissmüller devenea primul om care cobora sub un minut pe suta de metri
Dimensiune font:
Născut lângă Timișoara, Johnny Weissmüller a doborât 67 de recorduri mondiale la înot. A devenit apoi faimos pentru interpretarea personajului Tarzan și pentru celebrul strigăt al omului-junglei.
David Popovici a devenit campion mondial la 100 de metri liber cu timpul de 47. 58, după ce în semifinale parcursese distanța în 47.13, un timp foarte apropiat de recordul mondial al brazilianului Cesar Cielo (46.91).
Popovici a fost cu 11 secunde mai rapid decât celebrul Johnny Weissmüller, primul om care a coborât sub un minut pe suta de metri în bazin. Se întâmpla pe 9 iulie 1922, când Weissmüller stabilea un record de neînchipuit pentru acea perioadă la 100 de metri liber: 58.6 secunde.
Janos Peter Weissmüller s-a născut în 1904 la Freidorf, o așezare lipită de Timișoara, parte a Imperiului Austro-Ungar la acea vreme. Peste doar câteva luni, tatăl Petrus și mama Elisabeth și-au luat copilul și au plecat cu vaporul în SUA.
După câțiva ani, Petrus și-a părăsit familia, iar Janos a intrat pe mâinile unui antrenor faimos, Bill Bachrach, care i-a devenit tată și i-a schimbat prenumele în Johnny.
A debutat în lumea înotului în 1921, cu prestații remarcabile, iar în 1922 stabilea recordul amintit la 100 de metri liber. A câștigat cinci medalii olimpice de aur, la JO de la Paris (1924) și la cele de la Amsterdam (1928), iar în total a bătut nu mai puțin de 67 de recorduri mondiale!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau