Emma Răducanu continuă traseul de la Indian Wells 2023
Dimensiune font:
Emma Răducanu a reușit a treia victorie din acest sezon, britanica calificându-se în turul al doilea de la Indian Wells. Locul 77 mondial, Emma a trecut de Danka Kovinic, iar în următorul tur va juca cu una dintre favorite, Magda Linette.
Emma (locul 77 mondial) a cedat doar cinci gameuri cu Kovinic (locul 62 WTA), victoria britanicei venind după un meci de o oră și 22 de minute, scor 6-2, 6-3.
În turul al doilea de la Indian Wells, Răducanu va da peste Magda Linette - locul 21 WTA și favorită numărul 20 la competiția de categorie WTA 1000.
Emma Răducanu nu a reușit până acum să treacă de turul al doilea la vreun turneu din 2023, ea fiind eliminată în această fază a competiției la ASB Classic de la Auckland și la Australian Open.
Indian Wells se desfășoară în perioada 6-19 martie, pe hard, iar pe cele două tablouri principale s-au aflat la start câte 96 de jucători. Competiția oferă câte 8.800.000 de dolari la masculin și la feminin. Campioni en-titre sunt Taylor Fritz și Iga Swiatek.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau