Există potenţial, mai trebuie răbdare

S-a speculat mult pe tema meciului de sâmbătă, contra deja retrogradatei Astra. Bizarul format competiţional a dus la situaţia în care Iaşului i-ar fi convenit mai mult un egal sau chiar o înfrângere. Un loc 13 şi o grupă de play-out mult mai accesibilă.

Chestionaţi asupra acestor socoteli, atât cei din staff-ul administrativ, cât şi tehnicianul Costel Enache au negat vehement, repetând cât se poate de apăsat că vor aborda partida doar cu gândul la victorie. Şi aşa a fost. Alb-albaştrii au presat încă din start, au desenat frumos în benzi, dar dominarea a fost destul de sterilă, cu puţine ocazii clare. Se părea că prima repriză va fi una cu scor alb, dar noul venit, ucraineanul Plohotniuk a deviat inspirat, dintr-o mare înghesuială de picioare în careul mic.

Partea a doua a început în aceeaşi notă. Atacuri în rafale ale ieşenilor, replică dârză din partea oaspeţilor. Chiar prea dârză, după cum s-a văzut la faza din minutul 58, când Muratovic a fost luat cu fulgi, cu tot, în marginea caureului mic. Penalty clar, transformat cu multă siguranţă de golgeterul Camara.

2-0, cel mai periculos scor. La asta se gândeau, probabil, toţi suporterii în momentul când Gisă a redus din handicap. Mai era o jumătate de oră de meci aprig, giurgiuvenii au arătat, cu prisosinţă, că n-au venit în Copou ca să facă figuraţie.

Deşi foarte tânără, echipa ieşeană n-a intrat în vrie, jucătorii nu s-au panicat, au continuat să preseze sârguincios şi aşa a ieşit golul trei. Dat tot de sărbătoritul Plohotniuk, în minutul 80.

O victorie destul de mult aşteptată, obţinută în faţa unui adversar mult mai tare decât o arată locul din clasament. Da, echipa are potenţial, mai poate creşte foarte mult, deja a arătat o foarte bună pregătire mentală, însă mai sunt destule lacune în joc. Iarăşi a bătut vântul în axul central. Chiar şi la Liga 5 e inadmisibilă o distanţă de 30 metri între vârful de atac şi mijlocaşul de susţinere. Un adversar capabil să dea pase precise, pe jos, în adâncime, ajunge în careul nostru din două-trei atingeri de balon. Premiză de gol. Şi, din păcate, în jocul Politehnicii e mai mereu loc pentru aşa ceva...

Acum vin calculele, că mai bine picam în grupa cealaltă, că ne duelăm la baionetă cu Şelimbăr şi Poli Timişoara pentru a evita barajul şi multe alte tânguieli deloc constructive. Trăgând linia, comparând de la ce s-a plecat şi unde s-a ajuns, e evident că echipa are mult potenţial, că e în continuă şi constantă creştere. Nu atât de mare pe cât şi-ar dori-o fanii, dar nimic nu se poate face peste noapte. Trebuie răbdare. Multă răbdare. Nu poţi construi, din zero, o echipă competitivă în mai puţin de-un an. Scrie asta în toate cursurile de antrenorat. Clairefontaine, Kiel, Coverciano, SFA... Marcel FLUERARU