Final de cantonament pentru handbalistele de la CSM Iaşi 2020
Dimensiune font:
Pentru că următoarea partidă oficială a echipei feminine de handbal CSM Iaşi 2020 va avea loc tocmai în 17 martie, conducerea secţiei şi staff-ul tehnic au organizat un cantonament într-o zonă premontană, la Lăzarea, în judeţul Harghita. Localitatea dispune de numeroase facilităţi specific, între care o modernă sală polivalentă. Timp de zece zile programul a fost unul complex, cu câte două antrenamente pe zi, de la pregătire fizică şi forţă la tehnico-tactic, în aer liber şi în sală. Antrenorul principal Marius Dănuleţ a optat pentru cantonament, în ideea de a crea un program de pregătire variat, dar şi pentru a dezvolta relaţiile dintre jucătoare şi pentru a amplifica unitatea grupului, toate activităţile sportive şi complementare desfăşurându-se în acelaşi loc, în comun.
Ieri, la sfârşitul perioadei de pregătire centralizată, handbalistele ieşene au disputant un meci de verificare la Sf.Gheorghe, cu echipa locală ACS-Sepsi SIC, din seria A a Diviziei A. Adversarele formaţiei ACS Sepsi SIC se află în luptă cu Activ Prehova Ploieşti şi cu CSM Unirea Slobozia pentru obţinerea promovării în turneul final, CSM Slatina, liderul seriei A fiind virtual calificată. Întâlnirea s-a încheiat cu rezultatul de 37-27 pentru CSM Iași 2020. Alex NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau