Fost milionar, acum om al străzii, din cauza unei boli
Dimensiune font:
A fost star în NBA și multimilionar, însă, acum, Delonte West își trăiește drama vieții.
Delonte West, fostul star al lui Boston Celtics sau Dallas Mavericks, a ajuns om al străzii după ce a pierdut cele peste 16 milioane de dolari strânse în cariera de jucător în NBA.
El a evoluat 8 ani în NBA. În cele 432 de meciuri disputate, el a avut o medie de 9.6 puncte și 3.6 assist-uri. Cariera lui a luat o turnură nedorită în 2008, atunci când a fost diagnosticat cu tulburare bipolară, una care i-a adus foarte multe probleme, pe toate planurile, inclusiv cel financiar.
Un clip în care West apare pe stradă, dezbrăcat, după ce ar fi fost implicat într-o bătaie, le-a atras atenția mai multor colegi sau oameni care sunt implicați acum în baschetul din Statele Unite. Acesta nu este primul scandal în care este implicat fostul star, el fiind surprins într-o formă teribilă în Houston, în 2016.
Acum, Delonte West, fost jucător din NBA, în vârstă de 36 de ani, a ajuns pe drumuri, falit și homeless. Despre West s-a zvonit că ar fi rămas fără nimic, nici măcar casă, chiar din 2016, dar situația a fost confuză până recent.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau