Fosta gimnasta oneșteana Dumitrița Beck – Turner, acum în vârsta de 58 de ani, a facut mai multe afirmații incendiare despre perioa

Untitled-3-601x420

Dimensiune font:

| 22-11-2021 13:33

Fosta gimnastă oneșteană Dumitrița Beck – Turner, acum în vârstă de 58 de ani, a făcut mai multe afirmații incendiare despre perioada în care a lucrat cu soții Bela și Marta Karoly, atât la Onești, cât și la Deva. Într-un interviu acordat publicației playsport.ro, Dumitrița Turner spune, printre multe altele, că “Bela Karoly a bătut-o pe o colegă până a urinat pe ea în antrenament. Iar

Originară din Onești, Dumitrița Turner a trăit peste două decenii în Australia, alături de soțul său de la Antipozi, pe care l-a cunoscut la mijlocul anilor ‘90 în Guatemala, unde amândoi ajunseseră cu contracte de antrenori. Dar acum s-au mutat pe litoralul Mării Negre.

Dumitrița Turner e prima gimnastă din istorie aureolată cu un titlu suprem pe aparate pentru România, la sărituri, Fort Worth (SUA, 1979), competiție în care fetele conduse de Bela și Marta Karoly au câștigat în premieră și aurul pe echipe la un CM. Apoi, a făcut parte din trupa medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova 1980, ultima cu Nadia Comăneci pe afiș.


“Am început (n.r. – gimnastica) cu soții Florin și Florica Dobre, care conduceau echipa secundă. Prima era pe mâna lui Bela și Marta Karoly. Între antrenori existau conflicte mocnite, nu prea se iubeau, dar ruptura definitivă s-a produs în 1975, după ce Nadia a explodat la Europenele de la Skien. Când s-a întors din Norvegia, Bela a zis că vrea să lucreze singur în sală cu fetele lui, așa că ne-au scos din program și intram la alte ore, cu mai multe grupe. O debandadă! Apoi, după triumful de la Montreal, și-a luat viteză tare, s-a certat cu toată lumea la Onești, n-a lăsat nicăieri loc de ”bună ziua”, iar în ‘77 s-a mutat la Deva”, mărturisește Dimitrița Turner, care explică apoi cum a fost chemată la lot, deși era rămăsese inițial la Onești: “în ‘78 s-a creat un nou lot olimpic la București, pentru că Nadia și Teodora Ungureanu n-au mai vrut să stea la Deva cu Karoly, așa că a trebuit să se facă o grupă specială pentru ele în Capitală. N-a durat însă foarte mult episodul, Nadia a simțit că nu reușește să progreseze aici, așa că a decis să revină la Bela. Și, fără să mă aștept, m-am pomenit că federația îmi propune să plec și eu la Deva, cu Melita Ruhn, cu Trudi Eberle. ”Hai, Dumitrița, că e bine acolo, vin acum și Mondialele!”, m-a înmuiat președintele Nicolae Vieru. Mă gândeam: ”Ce Mondiale, fraților? Cai verzi pe pereți! Ce să caut eu acolo?”. Nu credeam că aș fi în stare să performez la acest nivel.

Eu visam să merg la liceu la secția de matematică-fizică, la Onești. M-am întors însă acasă să-mi fac repede bagajele pentru Deva, dar acolo am fost luată pur și simplu pe sus de toată lumea. Nimeni nu concepea să ”trădez” pentru a pleca după Karoly. Nici măcar mama și tata. Iar soții Dobre nu m-au mai băgat deloc în seamă. Le-a spus și colegelor să nu mai discute cu mine. M-au izolat total. A fost ca o lovitură pentru ei, fiindcă disputa cu Karoly ajunsese la cote înalte. Doar una dintre antrenoare, Nușa Dragomir, mi-a zis o vorbă bună: ”Dana, draga mea! Dacă vrei să faci ceva în viață, urmează-ți visul! Du-te, dacă asta simți că vrei!”. A fost ca o mică alinare într-un ocean de furie, pe un evident fond politic și de mândrie locală.”

 

Chestionată de jurnalistul playsport.ro dacă a asistat la “ieșirile groaznice ale soților Karoly” față de gimnaste, Dumitrița Turner a răspuns fără ezitare: “Multe! Foarte multe episoade! Când Eberle nu reușea la antrenamente să facă exact ce-i cerea Bela, intra în panică și nu-i mai ieșea nimic. Era parcă înghețată, săraca! Se bloca. Și încasa niște bătăi grave! Grave de tot! Treaba cu capul în bârnă era, într-adevăr, apanajul Martei. Bela venea cu palmele alea cât o lopată și când altoia una după ceafă, îți zburau creierii! M-a ajutat Dumnezeu să nu cunosc personal durerea de la loviturile lui Bela și Marta, dar era îngrozitor ce vedeam în jurul meu, la colege. Eberle și Marilena Vlădărău erau clientele preferate. Cu Vlădărău a fost chiar o fază înfricoșătoare. A pus-o să facă la paralele un element numit ”Korbut”, salt înapoi și să prinzi aceeași bară. Tot cădea. Și a început s-o lovească și s-o pună să repete, să repete, să repete. Îi mai trăgea una și o urca iar pe aparat. Și, la un moment dat, a urinat pe ea din cauza agresiunilor. Am încremenit toți când am văzut-o udă, plină de sânge pe mâini, barele la fel, înroșite. Nu e o amintire plăcută. Aș vrea s-o uit!” (foto mare: captură video) 

Sursa - www.unupetrotus.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Derbiul suferinței regionale, la Botoșani
25/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, astăzi, incepand cu ora 17,30, in etapa a 17-a din SuperLigă Pare greu de crezut, insă Poli Iasi n-a invins la Botosani decat de trei ori in istorie! Iar ultima victo ...

FCSB - Unirea Slobozia 3-0 Campioana, victorie clară înaintea duelului cu Olympiacos din Europa League
24/11/2024 21:19

  FCSB a invins Unirea Slobozia, scor 3-0, in etapa #17 din Liga 1. După infrangerea de joi, din restanta cu FC Botosani, FCSB a intrat hotărată să-si ia revansa in fata propriilor fani. FCSB ...

Două titluri naționale pentru CSM Iași, la sabie U15
24/11/2024 17:49

Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...

Un jurnalist ieșean, locul al doilea la ultramaratonul de la Monaco
24/11/2024 15:56

Vlad Lucian Arhire  este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...

SuperLiga: CFR Cluj, egalată de Rapid în minutul 90 – U Cluj rămâne lider
24/11/2024 11:09

  Dan. Petrescu   CFR Cluj si Rapid Bucuresti au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat in etapa a 17-a din SuperLiga. Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de o victorie ...

Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv
24/11/2024 10:26

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas La Las Vegas, Verstappen t ...

Poli Iași caută a doua victorie în deplasare, în actualul sezon
24/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...

SuperLiga: Liderul U Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui FC Hermannstadt
23/11/2024 19:31

 Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe terenul echipei FC Hermannstadt, scor 1-2, in etapa cu numărul 17 din SuperLiga. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a terminat turul sezonului regula ...

Victorie pe terenul campioanei en-titre! Bucovina Rădăuți – ACS USV Iași 1-2 (0-1)
23/11/2024 18:53

Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a obtinut sambătă prima sa victorie in deplasare in Liga 3, dispunand cu 2-1 (1-0) de Bucovina Rădăuti, intr-un meci din etapa a XIII-a a ...

SuperLiga: Oțelul pune capăt seriei fără victorie – A învins-o pe Farul la ultima fază
23/11/2024 14:09

 Otelul Galati a castigat meciul disputat pe terenul echipei Farul Constanta, scor 1-0, in etapa a 17-a din SuperLiga. Farul Constanta – Otelul Galati 0-1, in etapa #17 din SuperLiga Prima ocazie i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei