Fotbal Previziunile sumbre ale lui Cip Paraschiv
Dimensiune font:
”Toată lumea îşi doreşte să începem cât mai repede. Trebuite avute în vedere perioda de readaptare a jucătorilor la efort, chiar dacă se lucrează online. Cel puţin din discuţiile pe care le-am avut eu cu preparatorul fizic e nevoie de o perioadă de minimum de 3 săptămâni de pregătire şi nici atunci nu eşti sigur. Va trebuie să aibă fiecare jucător şi cred că în primul rând trebuie să vedem cum evoluează pandemia. Trebuie să ne gândim la siguranţa jucătorilor”, a spus Ciprian Paraschiv, preşedintele lui Poli Iaşi pentru un post de televiziune.
Mai departe, fostul oficial al Federaţiei a continuat în aceeaşi notă pesimistă: ”Mi-e greu să previzionez, mi se pare un scenariu foarte optimist ceea ce a spus preşedintele FRF, dar mi-e greu să dau un răspuns clar în acest moment. Băieţii mei deja fac antrenamente centralizate pe Skype, deci intră toţi jucători. Bineînţeles nu ai un control foarte mare, nu poţi face multe lucruri pentru că e un sport de echipă, nu vorbim doar de fitness. Rămâne de văzut şi ce vor prevedea normele legale. Noi ne-am dori la Iaşi să adunăm câte trei jucători dacă ne permit legea, pe rând să facem pregătire, pentru că nu avem condiţiile altor echipe să facem carantină totală. De la începutul lunii mai ne dorim”.
Iar previziunile sumbre nu s-au oprit aici, ba chiar s-au acutizat. ”Un singur jucător infectat poate să ducă la o dramă. Vă daţi seama, vorbim de foitbal unde există contacte. Jucătorii transpiră, există contacte fizice şi eu cred că este extrem de riscant. Un singur jucător bolnav poate să provoace o nebunie şi te întrebi atunci cine va mai juca atunci care are o echipă cu asemenea cazuri!”. Ioan TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau