Francisc Cristea: „Vreau să demonstrez că pot evolua cu succes și în fața unor adversari foarte puternici”
Dimensiune font:
Francisc Cristea a fost cel mai curtat fotbalist de la CSM Politehnica Iași înainte de a începe Liga 1. Mihai Teja l-a vrut la Gaz Metan Mediaș, iar CS Mioveni, potrivit unui apropiat al grupării din Copou, oferea câțiva jucători, printre care atacantul Massaro, în schimbul jucătorului de 20 de ani. Francisc a fost declarat netransferabil, a preluat tricoul cu numărul 10 de la Andrei Cristea, iar cele două goluri ale sale au asigurat primele puncte în contul echipei ieșene la victoria cu 2-0 consemnată sâmbătă, acasă, cu Universitatea Cluj-Napoca, în contul etapei a IV-a a Ligii 2. Marți a fost o nouă zi fericită pentru mijlocașul de la CSM Poli, el fiind convocat la reprezentativa Under 20 a României, unde selecționer este Bogdan Lobonț, primele două meciuri amicale fiind la începutul lunii viitoare, cu Portugalia (la Voluntari, ora 19:00) și Anglia (în deplasare, ora 16:00), pe 2, respectiv 6 septembrie, ambele partide urmând să fie transmise în direct pe DigiSport.
- Francisc, au mai rămas zece zile din perioada de transferări. Mai crezi că vei juca sezonul acesta în Liga 1?
- Nu mă mai gândesc acum la primul eșalon, ci doar să joc cât mai bine la Iași, să înscriu cât mai multe goluri și poate că în perioada de transferări din iarnă va exista din nou interes pentru mine din partea cluburilor de Liga 1.
- Ce oferte ai avut?
- După meciul cu Gaz Metan Mediaș, de la finalul sezonului trecut, domnul Mihai Teja mi-a spus că ar conta pe mine în actualul campionat, iar din partea CS Mioveni am discutat cu Andrei Cristea... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau