Ianis Hagi dă lovitura carierei! "Au aflat preţul, iar în vară se vor mişca rapid"
Dimensiune font:
Potrivit Corriere dello Sport, conducerea marii surprize a acestui sezon din Serie A a aflat preţul internaţionalului român. După ce Rangers a decis să nu activeze opţiunea de transfer definitiv, la finalul împrumutului, Ianis Hagi va reveni vara viitoare la Genk, care i-a şi stabilit preţul. Lazio ar trebui să plătească între cinci şi şase milioane de euro pentru a-l aduce pe român pe Stadio Olimpico, susţin italienii.
"Clubul de care aparţine (n.r. - Genk) ar accepta cu bucurie între cinci şi şase milioane de euro pentru jucător. Lazio aşteaptă cu răbdare perioada de mercato din vară şi, acum că ştie cât cere gruparea belgiană, se va mişca rapid pentru a-l aduce pe Hagi", notează site-ul besoccer.com, care citează Corriere dello Sport.
Lazio, club interesat de Ianis Hagi de la începutul lunii martie, este marea surpriză a acestei ediţii din Serie A, campionat care, în prezent, este suspendat din cauza pandemiei de COVID-19, aşa cum sunt majoritatea campionatelor lumii. După 26 de etape, Lazio are 62 de puncte şi se află pe locul al doilea în ierarhia din Serie A, la doar o lungime de liderul Juventus Torino.
Ianis Hagi se desparte de Rangers
Conform Radio Sei, oficialii clubului de pe Ibrox au decis să nu activeze opţiunea de transfer definitiv, în valoare de cinci milioane de euro, astfel că decarul echipei naţionale a României va reveni la Genk, la finalul sezonului, atunci când îi va expira împrumutul la Rangers.
În vârstă de 21 de ani, Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers de la Genk, în iarnă, iar clubul scoţian are posibilitatea de a-l transfera definitiv pentru cinci milioane de euro, la finalul sezonului. Până în prezent, românul a jucat în 11 meciuri pentru Rangers FC şi a reuşit să dea trei goluri şi două pase decisive.
Telekom Sport
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau