Ieri - jucător, azi - antrenor
Dimensiune font:
olitehnica Iaşi va aborda astăzi ultimul ei meci din Seria 3 a Ligii I din postura de echipă deja calificată în faza a II-a a campionatului. Meciul în compania ploieştenilor este însă un bun prilej ca studenţii să se revanşeze după ce au început anul cu neaşteptata înfrângere de la Bucureşti, cu Rapid. Rezultatul va conta mai mult pentru oaspeţi, care au nevoie de o victorie şi de mult noroc pentru a continua, din postura de echipă clasată pe locul 4, întrecerea printre cele mai bune echipe grupări din al doilea eşalon autohton. Antrenorii ieşeni Costel Moscalu şi Gabriel Clapon au pus accentul săptămâna aceasta pe faza defensivă şi aşteaptă ca efectele să poată fi văzute încă de astăzi.
De menţionat că Moscalu a participat la sfârşitul săptămânii trecute, ca jucător, la tradiţionalul turneu pentru old-boys, de la Oradea. Alături de Moisescu, Lupu, Anton, Matei şi Aflorii printre alţii, formaţia ieşeană a încheiat turneul pe locul al treilea, pierzând, la coşaveraj, poziţia secundă în favoarea Clujului, în timp ce câştigătoare a fost echipa gazdă. (D.Gaşpar)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau