Ieşenca Ioana Babiuc a ,,judecat” meciurile de judo la Jocurile Olimpice

La Jocurile Olimpice de la Paris, alături de sportivi, antrenori, medici, personal tehnic s-au aflat şi arbitrii.Aceştia, cu menirea de a urmări respectarea regulamentelor de întrecere şi de evalua comportarea competitorilor. Între ,,judecătorii” concursurilor de judo s-a aflat şi ieşeanca Ioana Babiuc, fostă judoka, în prezent antrenoare. La întoarcerea acasă, ,,Cea mai bună femeie arbitru de judo a anului 2023”  ne-a împărtăşit câteva gânduri.

 

- Cum s-a simțit acest eveniment extraordinar, de la deschidere și până acum la revenire în țară?

- Olimpiadele sunt de neegalat ca atmosferă, ca nivel competiţional, Este un eveniment frumos, spectaculos.Ne-am bucurat de ceea ce am putut vedea alături de un public extreme de numerous. Bucuria spectatorilor ne-a stimulat şi pe noi și ne-au umplut sufletele cu satisfacţii.Am simţit o energie, care nu se compară cu nimic. Sala a fost mereu plină şi entuziastă. Noi ne-am bucurat foarte mult, pentru că judo este un sport iubit în Franța, a şi câştigat zece medalii, și publicul a știut să aprecieze sportivii din toate țările. Eu cred că 80% din sportivii care au mers la Jocurile Olimpice au avut șanse la medalii, șanse reale. Tot ce am văzut acolo a însemnat valoare. A contat, sigur, experiența competițională în lupta pentru medalii. La Olimpiadă chiar dacă nu câștigi o medalie, experiența competițională acumulată este cea care te ajută să mergi mai departe. Chiar dacă ai fost înfrânt, reușești să îți vezi punctele slabe din acea competiție și găseşti energia care să te propulseze spre următoarea întrecere.  

- Ai avut un program încărcat ca arbitru ?

- Pentru Paris am fost selecţionaţi 16 din întreaga lume, 5 femei și 11 bărbaţi. Pe parcursul primelor opt zile ale Olimpiadei, am arbitrat la individual şapte zile și, apoi, o zi la competiția pe echipe mixte. Concursul începea la ora 10, dar noi trebuie să fim în sală la ora 9,00 și plecam după festivitatea de premiere, în jur de ora 19,00. În preliminarii prindeam cam trei meciuri, iar la  blocul final, cam în fiecare zi, am fost delegată la o semifinală sau la recalificări și la un meci pentru de medalie. Cam cinci meciuri pe zi. 

- Gimnastica românească contestă acum un arbitraj la proba de sol feminin. La judo au fost probleme de acest fel? 

- Și la noi au existat. Chiar eu am avut o situaţie. N-am fost contestată de antrenorii din sală, dar mi s-a adus la cunoștință că mass-media din Italia a comentat negativ deciziile pe care le-am luat în meciul unei sportive din ţara respectivă. Am arbitrat-o la o semifinală și la disputa pentru ,,bronz”. L-a pierdut pe al doilea şi de aici discuţia. Am revăzut meciul şi mi-am zis că n-am greșit cu nimic, nu m-am simțit vinovată cu nimic. Și totuși am fost apăsată de ce s-a întâmplat. Am înțeles că și Federația Internațională a dat un comunicat de presă și a explicat sistemul de desfăşurare a competiţiei şi de delegare a arbitrilor. Suntem repartizaţi prin tragere la sorţi. Am simţit că nu m-am simțit singură. S-a revăzut meciul cu pricina şi s-a considerat că am avut o judecată dreaptă, corectă. 

- Arbitrii au emoţii?

- E normal să ai emoții. Cine spune că nu are emoții, cred că minte. Chiar dacă am experiență, chiar dacă am mai participat la Jocurile Olimpice, a fost o altă atmosferă, o altă energie.  Eu sunt o fire empatică. Vedeam bucuria învingătorului şi simţeam amărăciunea învinsului. Uneori, ambii aveau ochii în lacrimi…A fost greu să duci 8 zile toate lucrurile astea. 

- Din perspectiva faptului că ești şi antrenoare, spune-mi ai văzut procedee tehnice noi la Jocurile Olimpice? 

- Am văzut toate elementele tehnice din codul de punctaj existent, făcute la cel mai înalt nivel, la care s-a adăugat spiritul de luptător. O întâlnire durează 4 minute. Dacă scorul rămâne egal, după acest timp disputa continuă până unul dintre sportive punctează. La Paris cel mai lung meci a durat 8.37 minute. Deci, e necesară tehnica, tactica, dar şi pregătirea fizică pentru duce o astfel de partidă şi de a obţine performanţa.

- Ce-ai văzut la Paris, dincolo de sala de judo? 

- Noi nu am stat în satul olimpic, tocmai pentru a evita contactul cu delegaţiile. Am făcut o scurtă vizită prin oraş în prima zi, când am ajuns. Am avut doar o deplasare spre centru pentru ne lua echipamentul. După aceea am intrat într-o repetiție zilnică:locul de cazare-sală şi retur. Am sesizat că era foarte multă poliție. Ţi se verifica acreditarea foarte des.În multe puncte de control îți cereau și pașaportul. Ideea era să te simţi protejat. Deşi, toată această protecţie generează şi o anumită apăsare pentru fiecare. Măsurile de securitate sunt foarte bine puse la punct. În fiecare dimineață când plecam spre sală, de obicei pe jos, ne alegeam alt traseu.

Mergeam pe jos pentru că în interioare ferestrele nu se deschideau. Era aer condiţionat şi aveam nevoie să respirăm aer curat.

- Felicitări, Ioana Babiuc, şi considerăm că misiunea ta îndeplinită la Jocurile Olimpice de la Paris constituie, de asemenea, un succes al sportului românesc.

Vasile ARHIRE