Ilie Năstase are COVID. Fostul tenismen este internat în spital
Dimensiune font:
Ilie Năstase este internat la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, fostul lider ATP fiind infectat cu noul coronavirus.
Întors dintr-o vacanță din Istanbul, în care a fost plecat alături de soția Ioana, Ilie Năstase a fost diagnosticat cu Covid-19.
Starea fostului mare tenismen este una bună, astfel că medicii nu au considerat că acesta trebuie să fie conectat la aparatele de oxigen. Năstase are o formă ușoară a bolii și speră că va petrece acasă restul perioadei de izolare.
"El este internat la spital, este ok, este într-o stare bună. La el a fost altceva, a avut puțin imunitatea scăzută că știți că a avut probleme cu academia. De atunci a avut o starea așa, în care s-a simțit mai rău, s-a supărat.
E o formă ușoară, atâta timp cât purtăm discuții. Este conectat la aparate pentru a i se monitoriza situația, dar asta nu înseamnă că este ceva grav. Nu cred că va sta 14 zile în spital, cred că maxim cinci zile. Probabil că după va veni acasă", a spus Ioana Năstase, potrivit Fanatik.
Ilie Năstase a mai fost internat în spital pe 13 noiembrie, după ce s-a certat cu Ciprian Marica și a acuzat probleme cardiace.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau