Începe returul! Chindia Târgoviște - CSM Poli Iași (ora 17:00), la Buftea
Dimensiune font:
Trupa lui Daniel Pancu reia astăzi campionatul cu jocul din deplasare în compania Chindiei Târgoviște, programat de la ora 17:00 în contul etapei a XVI-a a Ligii 1, prima a returului. Partida se va desfășura la Buftea, acolo unde formația dâmbovițeană, pregătită de antrenorul Emil Săndoi, a susținut la începutul săptămânii trecute, marți, o „dublă” amicală în compania CS Universitatea Craiova. Pe prima a pierdut-o cu 0-3, dar în cea de-a doua, în care Universitatea s-a bazat pe titulari, a încheiat la egalitate, 1-1. Echipa lui Săndoi are așadar un plus în acomodarea cu terenul pe care se va desfășura disputa, cu siguranță au ajutat-o amintitele amicale, precum și că s-a pregătit toată săptămâna trecută în regim de cantonament pe terenurile bune de la Mogoșoaia, pe când CSM Poli n-a beneficiat nici de cantonament, nici de amical și s-a chinuit ori pe terenul II din Copou, declarat impracticabil de către Pancu, ori pe gazonul sintetic din Abator!
La prima vedere, Chindia, pe care doar victoria celor de la FC Viitorul în „restanța” cu FC Hermannstadt (scor 2-1) a coborât-o de pe locul 6 pe 7, dar la egalitate de puncte cu formația pregătită de antrenorul Mircea Rednic, poate emite pretenții de favorită în jocul de astăzi, în care Pancu nu poate conta pe Platini, accidentat. Nu va putea probabil miza nici pe portarul Brănescu, ajuns la Iași cu un deficit de pregătire, așa că titular în poartă va fi Brânză, cel care a apărat și în ultima rundă a turului, la acea victorie cu 1-0 din deplasare cu FC Hermannstadt, variantă în care Pancu va trebui să alinieze în câmp doi jucători Under 21.
Unul din ei va fi fundașul dreapta Onea, iar pe stânga Bușu este singurul din lot ce nu are postul dublat. Dacă de la începutul campionatului s-a tot plâns, pe bună dreptate, că nu are acoperit postul de fundaș central, acum Pancu are cinci soluții pentru cele două locuri din centrul liniei de patru fundași. Greu de spus dacă Baxevanos poate fi sigur de un loc de titular pentru că are multe meciuri bifate în tur, dar de urmărit este dacă R. Popa va fi titularizat după ce de când a fost adus la Iași a fost plătit doar pentru că s-a antrenat, neavând drept de joc până în acest an! Experimentații Mihalache și Frăsinescu pot oricând oferi o mână de ajutor, în timp ce ieșeanul Cană (20 de ani), împrumutat de la FCSB, are deocamdată ca principal atu eligibilitatea Under 21.
Mihalache mai are și atuul că poate evolua în fața liniei de fundași, cum Pancu l-a mai folosit, acolo unde în discuție apar Passaglia, Vanzo, De Iriondo, F. Cristea (eligibil Under 21), dar și argentinianul Gaitan, un alt transfer al iernii, despre care așteptăm să vedem dacă este mai reușit decât Atska, cel pe care Pancu l-a tot lăudat și în care își punea atâtea speranțe, dar în cele din urmă a fost cedat în divizia secundă, la Universitatea Cluj, acolo unde a ajuns și Chacana, un alt transfer neinspirat.
A. Cristea ar trebui să fie sigur de locul său din atac, iar pe flancuri vor evolua probabil Calcan (care a ajuns să fie văzut de președintele executiv Ciprian Paraschiv bun pentru echipa națională, dar același președinte decreta prin primăvară că S. Șerban și Horșia trebuie să asigure banda stângă la echipa națională, însă Șerban, mai consistent în prestații decât Bușu, a ajuns la echipa a doua a FCSB, în timp ce Horșia a fost împrumutat la Mediaș) și Popadiuc, Mensah putând spera doar la un loc printre rezerve.
Sorți îngăduitori
Ieri a fost efectuată tragerea la sorți pentru partidele din optimile de finală ale Cupei României, ce se vor desfășura într-o singură manșă în jurul datei de 10 februarie. CSM Politehnica Iași se va confrunta în deplasare cu Petrolul Ploiești, ocupanta locului 9 în Liga a II-a, meciul urmând să se desfășoare între partida din deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe (5 februarie, în etapa a XXII-a) și cea de acasă cu Astra Giurgiu (în jurul datei de 13 februarie, în runda a XXIII-a a Ligii 1). Iată și celelalte confruntări ale optimilor: Universitatea Cluj (Liga a II-a) - UTA Arad,
Viitorul Pandurii Târgu Jiu (formație pregătită de antrenorul Flavius Stoican, ocupanta poziției secunde în Liga a II-a) - Gaz Metan Mediaş, Dunărea Călăraşi (II) - Turris-Oltul Turnu Măgurele (II), ASU Politehnica Timişoara (II) - Astra Giugiu, Farul Constanţa (II) - Chindia Târgovişte, FC Dinamo - FCSB și FC Botoşani - Universitatea Craiova. Dragoș GAȘPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau