Ion Țiriac face o dezvăluire șocantă despre Nadia Comăneci
Dimensiune font:
Ion Țiriac a vorbit într-un interviu televizat despre sacrificiile făcute de cei mai mari sportivi. Miliardarul a dezvăluit cu această ocazie o discuție sensibilă pe care a avut-o cu Nadia Comăneci, cea care a făcut performanță sub îndrumarea antrenorilor Bela și Marta Karolyi, pe care unele foste gimnaste i-au acuzat că erau foarte duri cu sportivele în timpul antrenamentelor.
„Am pierdut 3 finale de Cupa Davis, ăla-i dezastrul vieții mele de sportiv, trebuie să accept, nu am ce să fac. Dar nu e atât de rău, am pornit de la zero la infinit, fiindcă am ajuns de trei ori în finală, am ajuns o țară care conta în lumea asta. Năstase a schimbat tenisul, eu am ajuns de două în primii 10, și la simplu, și cu el la dublu. Am avut mai mult noroc în viața de după cea de sportiv. Nu am avut talentul lui Ilie, talentul Nadiei sau al Simonei Halep, sau al lui Hagi, așa că a trebuit să muncesc de două ori. Probabil Nadia m-ar contrazice, ea zice că a muncit mai mult ca mine. Și că a avut talent mai mare ca mine. Mi-am amintit că am întrebat-o: ‘Băi Nadia, Bela ăla (nr. Karoly, fost antrenor al lotului național de gimnastică) ți-a mai dat vreo palmă când aveai 5-6 ani?’. ‘Băi Țiriac, eu trebuia să stau 6 ore pe o bârnă. Ce putea să îmi facă ca să stau 6 ore pe bârnă? Eu trebuia să stau pe acea bară, fiindcă doar așa progresam, așa știam ce trebuie să fac, cum trebuie să fac”, a explicat Ion Țiriac, în emisiunea ‘Rețeaua de idoli’ de la TVR2.
Mai multe foste gimnaste, printre care Rodica Dunca, Emilia Eberle sau Ecaterina Szabo au povestit despre abuzurile lui Karolyi la lot, dar Nadia Comăneci nu a vorbit niciodată despre așa ceva.
Ion Țiriac a dezvăluit într-un interviu mai vechi ce îi făcea mama sa în perioada copilărei. Potrivit magnatului, deși femeia care i-a dat viață era destul de mică de înălțime, era extrem de energică și îl cam teroriza.
Mai exact, se pare că mama să îl bătea de trei ori pe zi și avea și un motiv destul de serios. Ion Țiriac susține că mama să îl bătea chiar dinainte să facă ceva, pentru că știa ce urmează.
„Maică-mea era foarte mică de talie 150 și nu ştiu cât, o femeie extraordinar de energică. Mă bătea cam de trei ori pe zi și îmi spunea seară: te-am bătut astăzi pentru ce o să faci mâine. Eu nu știu, dar tu știi”, a dezvăluit Țiriac, în urmă cu ceva timp.
Ion Țiriac a început ca jucător de tenis de masă, a trecut la hochei, fiind un sportiv respectabil, pentru ca mai apoi să ajungă la tenisul de câmp, la vârsta de 15 ani, potrivit bzi.ro.
„Prima dată când am luat o rachetă de tenis în mână a fost cu câteva zile înainte să fac 15 ani. A fost un moment ce mi-a schimbat viaţa. Chiar dacă eram un atlet bun, nu eram deloc talentat. Aşa că a trebuit să muncesc precum un câine pentru tot restul vieţii mele”, a povestit Tiriac.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau