Liber la antrenamente din 15 mai! Ionuț Stroe a spus când se poate relua Liga 1 și în ce condiții. Vești și pentru fani
Dimensiune font:
La data de 15 mai va expira starea de urgență, astfel că vor apărea și unele măsuri de relaxare. Din punct de vedere al fotbalului, această dată va fi similară, mai mult ca sigur, cu reîntoarcerea la antrenamente. Cel puțin asta a spus Ionuț Stroe.
Ionuț Stroe va detalia diseară, ÎN DIRECT la Digi Sport Special, 19:30, modul în care se va relua, pas cu pas, sezonul de fotbal din România, dar nu numai. Toate noutățile legate de sportul românesc vor fi dezvăluite în cadrul emisiunii.
Ionuț Stroe a spus că jucătorii vor fi testați o lună, înainte de reluarea sezonului
"Putem să ne gândim la 15 mai ca un reper de repornire a activităților sportive, însă sistemul va fi unul de izolare, va debuta cu faza de pregătire, în niciun caz cu competiții.
O lună de zile, jucătorii vor fi testați, apoi vor porni antrenamentele cu un număr redus de participanți”, a spus Ionuț Stroe, la Digi 24.
Ministrul Sportului a mai precizat și când vom avea parte de fotbal, dar a atenționat că revenirea trebuie să se facă cu mare atenție, mai ales că pandemia nu a trecut.
”Doar dacă condițiile ne vor permite să trecem mai departe, vom face acest lucru! La sporturile de echipă e risc epidemiologic ridicat. Competiția națională de fotbal va fi reluată, suntem obligați să fim optimiști”, a mai spus Stroe.
Condițiile în care spectatorii pot reveni pe stadioane, după reluarea sezonului
Evident, o altă întrebare care-i preocupă pe toți microbiștii a fost legată de prezența suporterilor la meciuri după ce se va fi reluat competiția.
”Dacă până acum aveam 10.000 de spectatori la meciuri, probabil că de acum înainte cifra orientativă va fi la 100-120 de persoane. În plus nu vom folosi vestiare comune”, a mai spus Stroe. Ultima sa afirmație nu se leagă de meciurile din Liga 1, pentru că acolo nu există astfel de situații.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau