Lionel Messi vrea să se retragă din fotbal la Newell's Old Boys
Messi a ajuns în Florida după doi ani nesatisfăcători la Paris. Singura amintire grozavă din perioada PSG (dar care nu are legătură cu gruparea de pe Parc des Princes) a fost câștigarea Mondialului din Qatar, în decembrie 2022.
A semnat cu Inter Miami, iar evoluțiile sale sunt pe măsura așteptărilor.
Accidentat în prezent, Messi și-ar fi făcut deja planurile pentru ultimul pas din cariera de profesionist.
Contractul cu Miami se va încheia în 2025, iar presa din Spania (citată de Daily Mail) vorbește despre o revenire acasă pentru Leo. Da, acasă, acolo unde a început de fapt fotbalul, la Newell's Old Boys. La acel moment, Messi ar avea 38 de ani și va fi cu siguranță ultimul său dans din fotbal în calitate de jucător.
Argentinianul nu duce lipsă de oferte, el fiind dorit în fotbalul arab, acolo unde Al Hilal a anunțat deja că-l așteaptă cu brațele deschise și cu o ofertă financiară pe măsura imaginii pe care Messi ar face-o fotbalului din acea zonă a lumii.
Este însă hotărât conform sursei citate să le ofere fanilor argentinieni ultima parte a carierei, după ce a stat departe de țara natală mare parte din viața sa.
În perioada junioratului, Messi a evoluat pentru Grandoli (1992-1995), Newell's Old Boys (1995-2000) și FC Barcelona (2000-2003).
A mai trecut apoi pe la Barcelona C (2003-2004) și Barcelona B (2004-2005). Și-a făcut debutul la echipa mare a catalanilor în 2004. A părăsit Camp Nou în 2021, iar până să ajungă în vara acestui an la Inter Miami a mai trecut pe la PSG (2021-2023).
Adauga comentariul tau