Lionel Messi nu putea juca nici măcar pe gratis la Barcelona! De ce nu s-a putut realiza scenariul visat de fanii catalani
Dimensiune font:
Deși atât fotbalistul, cat și președintele grupării de pe Camp Nou credeau că vor rezolva problema noului contract, aceștia au acceptat, în cele din urmă, faptul că nu există o soluție viabilă.
Lionel Messi nu putea să joace nici măcar pe gratis la Barcelona
După ce clubul a anunțat oficial că se află în imposibilitatea de a-i oferi un nou contract lui Messi, mai mulți fani ai Barcelonei și-au imaginat un scenariu în care argentinianul ar fi ales să joace gratis pentru clubul care i-a schimbat viața la treisprezece ani, atunci când l-a luat de la academia lui Newell's Old Boys.
Jurnalistul Raj Chohan a explicat pe Twitter faptul că Barcelona tot nu îl putea înregistra pe Messi, chiar și în condițiile de mai sus, deoarece plafonul salarial impus de liga spaniolă era în continuare depășit.
"Doar pentru a clarifica ceva legat de Messi jucând gratis la Barcelona: rația venituri-salarii a clubului este în prezent pe la 115%. Chiar și fără salariul lui Messi, aceasta ar fi tot în jur de 95%. Plafonul salarial impus de La Liga este de 70%. Așadar, chiar dacă Messi ar fi jucat pe gratis, Barcelona tot nu putea să îl înregistreze", a explicat jurnalistul.
Cum o vede Lionel Messi pe Barcelona fără el
În cadrul conferinței de presă susținute duminică de către argentinian pe Camp Nou, sextuplul câștigător al Balonului de Aur a fost întrebat cum crede că se va descurca fostul său club fără el.
"Mai mulți jucători vor continua să vină. Fotbaliștii vin și pleacă. Așa cum a spus și Laporta, clubul este mereu mai important decât oricine. La început, va fi ciudat, dar oamenii se vor obișnui. Au venit fotbaliști foarte buni, Barcelona are un lot grozav și toate sunt la locul lor", a răspuns Messi.
În această perioadă de transferuri, Barcelona a realizat patru mutări: Memphis Depay (27 de ani), Sergio Aguero (33 de ani), Emerson (22 de ani) și Eric Garcia (20 de ani)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau