LPF dă undă verde revenirii suporterilor în tribună
Dimensiune font:
Marţi, 9 februarie, după o şedinţă destul de consistentă, Liga Profesionistă de Fotbal e elaborat, în baza documentaţii UEFA, un set minim de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca fanii fotbalului din România să se poată întoarce, în condiţii de siguranţă, în tribunele stadioanelor care găzduiesc meciuri din cadrul Campionatului Naţional Casa Liga 1.
Potrivit documentului: "Fiecare club membru LPF va numi o persoană din cadrul clubului responsabil cu asigurarea măsurilor de igienă asumate, persoana însărcinată cu ducerea la îndeplinire a acestora, orice neajuns sau încălcare urmând a fi comunicată LPF de către observatorul de joc delegat".
Tot aici se specifică faptul că: "Limita maximă de spectatori pe stadioane va fi stabilită proporţional cu capacitatea şi infrastructura acestuia. Aici vor fi luate în considerare condiţiile şi facilităţile pe care locaţia le pune la dispoziţie. La momentul prezentului discutăm de prezenţa spectatorilor în limita a 30% din capacitatea fiecărui stadion. Zonele de tribună care nu dispun de scaune nu vor fi folosite, toţi spectatorii urmând a avea desemnat un loc pe scaun prestabilit, doar în zonele de tribună care permit acest lucru. Pentru situaţia în care există zone de tribună fără scaune, acestea nu vor fi luate în considerare la stabilirea procentului de spectatori permişi şi nu vor fi folosite în acest sens. Emiterea biletelor va fi făcută în aşa fel încât să asigure distanţa necesară între spectatori stabilită de autorităţile competente. Pe durata evenimentelor, obligatoriu vor fi luate măsuri specifice pentru a asigura evitarea la minim a contactelor şi respectarea distanţării sociale, aşa cum este ea prevăzută în legislaţia naţională".
Alt aspect important: pentru a se putea bucura de susţinerea suporterilor şi de a beneficia de sumele provenite din reţetă (vânzarea biletelor), cluburile au obligaţia de a tipări tichete personalizate, care să conţină informaţii personalizate pentru a putea face posibilă identificarea oricărui spectator. În caz că s-ar impune vreo nedorită anechetă epidimiologică.
Mai departe, se menţin aceleaşi reguli ca la intrarea în supermarket, numai că rigorile sunt mult mai mari. Va trebui măsurată temperatura fiecărui suporter, iar la acest punct e necesară folosirea tehnologiilor de ultimă oră: camere video cu senzor termic.
Încă un punct sensibil se referă la managementul aglomerărilor, la planul sanitar şi de igienă, recomandarea fiind aceea de a se lua în calcul mărirea duratei de timp în care este permis accesul suporterilor în stadion, înainte şi după meci. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau