Nadia Comăneci împlinește azi 60 de ani! Cum a ajuns la gimnastică marea campioană
Dimensiune font:
Născută la Onești la 12 noiembrie 1961, Nadia a început gimnastica de mică.
“Aveam foarte multă energie. Mama a încercat să găsească o variantă prin care să-mi consum energia în condiţii mai sigure. Să las în pace copacii, casele şi alte obiecte. În Oneşti se deschisese o mică sală de sport de către familia Simionescu. La şase ani şi ceva, am intrat pentru prima dată în ea şi am descoperit paralelele mai interesante decât bătătorul de covoare şi saltelele care mă ajutau să nu mă mai julesc. Acolo, sub îndrumarea antrenorului Marcel Duncan, am învăţat să fac prima rostogolire, prima roată, prima prindere la bară. Mă jucam şi învăţam totodată. Mama era fericită că scapă pentru câteva ore de mine şi putea să-şi vadă liniştită de treburile casnice”, a povestit Nadia.
Nadia a cucerit lumea la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, când a obținut prima notă de10 din istoria gimnasticii. Cum tabela electronică Omega nu era concepută să afișeze perfecțiunea, pe tabelă a apărut nota 1.00. După câteva momente de uluială, lumea a înțeles că Nadia primise de fapt un 10.
Gimnastaa mai primit alte șase note de 10 la Montreal și alte două note de 10 la Moscova, patru ani mai târziu, intrând definitiv în istoria sportului mondial.
“She’s Perfect”, a titrat Time pe coperta din august 1976 a prestigioasei publicații
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau