Partida cu Astra, un derby în care mentalul va fi hotărâtor
Dimensiune font:
Teoretic, meciul de sâmbătă, din Copou, contra Astrei Giurgiu ar fi un joc de „1” solist. Poli a fost, nu cu mult timp în urmă, în cărţi pentru play-off. Din păcate, cele câteva meciuri fără victorie i-au trimis pe alb-albaştrii în zona luptei pentru evitarea retrogradării. Joi, la conferinţa de presă premergătoare disputei, antrenorul Costel Enache a recunoscut că e vorba de o criză, că echipa nu-şi regăseşte cadenţa, că n-a izbutit, în cele 18 etapte scurse până acum, să capete acea constanţă în joc fără de care nu poate fi vorba de performanţă.
Sincopele erau de aşteptat, lot tânăr, neomogen, croit pe repede-nainte, o pauză competiţională care n-a adus întăririle aşteptate de suporteri, cele două meciuri oficiale din acest an fiind dezamăgitoare. Nu prin prisma rezultatelor, se ştia că Braşovul va fi o nucă tare şi că Steaua e echipă cu aspiraţii de promovare. Scorurile au fost normale, nu-i niciun motiv de reproş din acest punct de vedere. Nici cu Astra nu va fi uşor, putem vorbi chiar de un derby. Din punctul de vedere al gazdelor de sâmbătă. Adversarul e o echipă valoroasă, care nu mai are nicio presiune, nu mai are ce pierde, pe fotbalişti nu-i aşteaptă nicio primă, vor juca din orgoliu. Ori, orgoliul e cel mai bun motivator.
Pare straniu, dar aşa e: Poli va avea cel mai dificil meci din acest început de an. Cei de la Astra nu au ce pierde, în clasament figurează cu minus un punct, Liga 3 scrie pe ei. Anul trecut, pe vremea asta, se băteau pentru accederea în play-off-ul Ligii 1. Au fost răpuşi de regulamente, nu de performanţele sportive. Nu vor veni în Copou dispuşi să-şi „vândă scump pielea”, ci să arate că au valoare. Adică, să câştige.
De partea cealaltă, probleme mari de tot. Enache a izbutit să clădească un dispozitiv defensiv eficient, o apărare greu penetrabilă, dar, mai departe, pe construcţie, doar nimereală. O linie de mijloc mereu defazată, incoerentă, cu erori de concepţie neacceptabile nici la Liga 5. Iar în faţă, cam totul depinde de inspiraţia şi forma lui Camara. Mare sărăcie de argumente, un egal cu Astra ar fi un rezultat chiar bun. Partida de sâmbătă, un meci încins, deşi n-ar părea. Dacă antrenorul Costel Enache reuşeşte să-şi aducă jucătorii la acelaşi nivel de motivaţie cu oaspeţii, are şanse de izbândă. De fapt, aici e cheia confruntării. Nu strategia de joc, registrul tactic ori argumentele tehnice vor decide soarta. Mentalul va fi hotărâtor. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau