Patrick Mouratoglou a schimbat-o pe Simona Halep pentru o jucătoare mult mai tânără. Pe cine antrenează acum francezul
Dimensiune font:
Simona Halep a revenit în România, pentru câteva zile de odihnă, după eliminarea din turul secund al turneului de la Roma. În schimb, Patrick Mouratoglou nu a putut rezista departe de terenul de tenis, așa că s-a întors la acedemia sa de la Nisa pentru a antrena o tânără jucătoare.
Antrenorul francez de origine greacă este recunoscut în lumea tenisului pentru dedicarea sa. Iar acum a dovedit, dacă mai era nevoie, că într-adevăr este „nebun” după acest sport.
După ce Simona Halep a părăsit turneul de la Roma, Patrick Mouratoglou a revenit în Franța pentru a antrena o junioare de la academia sa
După ce Simona Halep a pierdut în turul doi la Roma contra americancei Danielle Collins, specialiștii și fanii tenisului s-ar fi așteptat ca inclusiv Mouratoglou să își ia câteva zile de pauză înainte de a începe, alături de româncă, pregătirile pentru Roland Garros.
Antrenorul Serenei Williams nici nu a luat însă în calcul o asemenea abordare și a revenit de urgență la academia sa din Franța pentru a pregăti o tânără jucătoare. Însuși Mouratoglou a postat pe Instagram un filmuleț în care se pot înțelege indicațiile pe care i le-a dat fetei.
În acest timp, Simona Halep se află la București, unde petrece ceva timp alături de familia și prietenii săi. În scurt timp, cel mai probabil, ea i se va alătura lui Patrick Mouratoglou la academia acestuia din Franța, pentru a pregăti împreună ediția din acest an a turneului de la Roland Garros. Fostul lider mondial nu va mai participa la nicio altă competiție până la cea de pe zgura pariziană, pe care a câștigat-o în 2018.
Deși a fost eliminată prematur la Roma, Simona Halep este totuși considerată de casele de pariuri drept a doua favorită la câștigarea celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Ea este devansată în acest top doar de Iga Swiatek, liderul la zi al clasamentului WTA.
Înfrângerea relativ surprinzătoare în fața lui Danielle Collins, de la Roma, poate fi pusă și pe seama semi-accidentării pe care Simona Halep a suferit-o în primul set. Atunci, ea și-a sucit glezna în timpul unei alunecări. A putut continua partida, dar nivelul său de joc a scăzut vizibil, în special în setul secund.
Mesajul transmis de antrenorul francez după eliminarea Simonei de la Roma
După înfrângerea Simonei cu Danielle Collins, Patrick Mouratoglou a avut eleganța de a o felicita pe americancă prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare: „Felicitări lui Danielle Collins pentru meciul foarte bun pe care l-a făcut ieri la Roma! A meritat victoria! Acestea fiind spuse, vreau să îmi exprim mândria și recunoștința: mândria pentru Simona Halep – care a dat tot ce a putut cu mult curaj și pasiune, și recunoștința pentru că am șansa să lucrez cu o asemenea campioană. Pentru a obține succesul este nevoie de multă muncă, determinare și timp, iar eu voi da tot ce pot pentru a o ajuta să-și atingă obiectivele”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau