Poli Iași, cu inima strivită în ghete
Dimensiune font:
* FC Politehnica Iași – UTA, duminică, cu începere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, în etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal
N-aș avea nici timpul, nici răbdarea de a număra jucătorii care și-au pus iscălitura pe contractele cu căluț încordat, în acest an, în buncărele de beton de sub stadionul din Copou! Oricum, sunt mulți, atât de mulți de s-au speriat și cei de la Liga Profesionistă de Fotbal, neobișnuiți cu o asemenea vânturare de cadre la un club care și-ar vinde și ușile sediului pentru supraviețuire.
Dar lucrurile chiar așa au stat! Fotbaliști de prin cele patru zări au tot lustruit băncile vestiarelor din Copou și s-au îndopat cu mămăligă pe la popota internă, iar astăzi, înaintea ultimelor etape, toată lumea conștientizează că... „n-avem jucători”!
La unii s-a renunțat prea ușor, alții n-au agreat atmosfera, altora li s-a arătat ușa, iar de rămas au rămas doar cei „care intrau în planurile antrenorului”. Logic, doar că planurile antrenorului s-au făcut, între timp, praf și pulbere. Iar omul adus să conducă clubul către Europa a fost dat afară, îndepărtându-se cu ani lumină de visul acesta cu iz megalomanic al unora sau altora care-și pregătiseră până și nodul cravetelor cu care să asorteze culoarea unicului căluț rămas pe scut!
Dar asta e o altă poveste, pentru zile mai vesele. Trist este doar faptul că nici tehnicianul adus la Iași cu arcanul bașkanului Cornel n-are noroc la tactică. Evident, nici la puncte, care se fac cu știința jocului!
În ultima partidă disputată, cea cu Universitatea Cluj, ieșenii n-au fost în stare, în mai bine de o oră și jumătate de joc, să arate că știu să joace fotbalul cu inima strivită în ghete. O rușine colosală pentru o formație care, cu doar câteva luni în urmă, se dădea de ceasul morții că are totul la îndemână pentru a dibui calea play-off-ului, apoi cărarea Europei și care, din nefericire, umblă acum, desculț, pe poteca retrogradării.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu UTA Arad!
Cum să-ți joci una dintre ultimele șanse de supraviețuire și să fii absent din joc, cum să ții în teren jucători care se împiedică de minge, care nu sunt capabili să paseze balonul pe o distanță mai mare de doi metri, care nu știu cum să se așeze corect în teren, cum să rupă ritmul în diferite faze de joc, care nu rezistă din punct de vedere fizic, în condiții de competiție, mai mult de o repriză de joc? Ce fel de fotbal mai e și acesta, dacă tu, ca echipă cu pretenții, cu 11 jucători plătiți mai bine decât 99,9 la sută dintre ieșenii care suferă în câmpul muncii nu reușești să expediezi măcar o dată mingea pe spațiul porții în aproape 100 de minute?
Mâine, la Iași vine să joace UTA. „Bătrâna Doamnă”, mai verde decât oricând! O formațiue care a scăpat de grijile retrogradării, cu un joc bazat pe forța fizică, campioana șuturilor pe spațiul porții. Arădenii au un antrenor experimentat (Mircea Rednic), au jucători care mai seamănă a atleți, au chef, au până și bani de salarii, dar și voință de a juca în cupele europene! Nu vor veni la Iași doar să dea o plimbare prin Copou și să-și cumpere ochelari de soare de prin mall. Vin să câștige, e limpede, iar Politehnica e în cel mai slab moment al sezonului.
În ultimele șase partide, ieșenii și-au creat doar 65 de ocazii de gol, au trimis mingea pe poartă de doar 18 ori și au inițiat 223 de atacuri periculoase, cele mai puține dintre cele zece formații ale play-out-ului! Ca să înțelegeți mai bine cum stau lucrurile, e bine să știți că ieșenii creează pericol pentru poarta adversă, în medie, de doar 3 ori într-un meci, pe parcursul a cel puțin 95 de minute! Asta e realitate și de aici pornesc ieșenii să se bată pentru supraviețuire! Nu mai amintim de punctele pierdute, de aroganța unora sau altora... Ar fi, dacă nu scandalos, cel puțin o pierdere de vreme; ca să îndulcim câtuși de puțin sudalmele celor ce suferă din pricina Politehnicii.
Dan M.BREZULEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau