Poli Iași și Gloria Buzău se reîntâlnesc în prima ligă după o pauză de 15 ani!

1poli

Dimensiune font:

| 26-07-2024 01:01

Marcate de tensiuni interne, dar mai ales de probleme financiare interminabile, FC Politehnica Iași și Gloria Buzău s-au întâlnit de doar 4 ori în prima ligă, în ultimii 40 de ani! Jocul de sâmbătă (ora 19), din cadrul etapei cu numărul 3 din actualul sezon de SuperLiga, va fi primul după o pauză de 15 ani între cele două formații, pe prima scenă!

Ultimele patru întâlniri din primul eșalon fotbalistic, desfășurate în sezoanele 2007-2008 și 2008-2009, s-au finalizat cu trei remize (toate cu 1-1) și o victorie a ieșenilor, 3-0, pe 17 august 2007, în Copou (goluri Cernoch min. 18, Radu Ciobanu min. 52 și Silvășan min. 82), Poli fiind antrenată la vremea respectivă de regretatul Ionuț Popa, iar buzoienii de Ștefan Stoica.
Lăsăm la o parte faptul că, din punct de vedere administrativ, cele două cluburi și-au modificat tot mai des forma de organizare și identitatea sportivă. Importantă e prezența actuală în primul eșalon fotbalistic, unde ambele formații au programată, sâmbătă, de la ora 19, o nouă dispută, după 15 ani de pauză!
Aflate într-o nouă etapă de frământări financiare, cele două echipe își doresc să acumuleze cât mai multe puncte, prima șansă fiind de partea ieșenilor, care nu concep să nu câștige cele 3 puncte puse în joc. „FC Buzău e o echipă bună, cu un antrenor, Prepeliță, care mi-a plăcut și la Argeș. Trebuie să fim uniți cu toții din club, de la portar, la conducere, să fim umili”, a spus tehnicianul portughez al Iașului, Tony da Silva.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Gloria Buzău!

Numai că, în tabăra ieșenilor crește presiunea, mai ales că noile achiziții fac coadă la sala de forță, jucătorii fiind total ieșiți din formă, unii cu kilograme în plus, alții cu probleme medicale. Aceleași obiceiuri ale managerilor ieșeni care, fără să le pese de povara financiară, aduc la Iași, claie peste grămadă, jucători refuzați pe întregul continent! Una dintre noile achiziții, de exemplu, camerunezul Samuel Gouet (26 ani), e atât de rotofei, încât tehnicienii Iașului îl țin mai mult pe la sala de forță! „A venit cu kilograme în plus, are nevoie de o perioadă să intre în ritm. Îl cunosc bine, am lucrat cu el la naționala Camerunului. E un jucător inteligent, când va ajunge la nivelul optim va fi ca un laptop pentru echipă”, a spus antrenorul Tony da Silva despre camerunez.
Un alt jucător al lui Poli, Florian Kamberi, albanez trecut cândva pe la Rangers, unde a coincis cu Ianis Hagi, a fost inclus și el într-un program special de pregătire, deoarece, după cum a spus și coach Tony, „a venit nepregătit fizic. Chiar dacă a lucrat cu Gerrard la Rangers trebuie să muncească dublu sau triplu față de colegii lui să poată juca”.
Până ce nou-veniții mai au jos din kilogramele în plus și se acomodează cu viața din capitala Moldovei, tehnicienii lui Poli nu ezită să-l forțeze pe Tailson, brazilianul dorit de FC Barcelona, în 2019, dar ajuns la Iași cu probleme medicale, într-o depresie din care pare să iasă, încetul cu încetul. Acesta, spune și portughezul Tony, „a căzut psihic după ce Santos a refuzat să-l dea la Barcelona pentru 10 milioane de euro, iar apoi a fost forțat să-și prelungească contractul cu Santos”. Până acum, Tailson a ratat câteva ocazii bune de a marca în partidele cu Sepsi și FC Botoșani, însă, ne anunță Tony da Silva, vom vedea un super-jucător „atunci când se va adapta”.
Din nefericire, etapele se scurg, iar Poli are nevoie de puncte ca de aer. Asta deoarece programul lunii august nu le oferă prea multe șanse de a puncta, urmând să întâlnească Farul - în deplasare, Dinamo -  în Copou, FCSB - în Ghencea, sau Rapidul pe stadionul „Emil Alexandrescu”…
 

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

De cealaltă parte, buzoienii au și ei un program infernal în august: meciuri cu Dinamo (în deplasare), Rapid (acasă), Universitatea Craiova (deplasare) și „U” Cluj (acasă).
Tocmai de aceea, conducătorii Gloriei caută încă întăriri, iar ultimul sosit s-a convertit deja într-un „transfer stelar”. Este vorba despre David Tavares (25 ani, ultima oară legitimat la Famalicão), fotbalist cu jocuri în tricoul celor de la Benfica Lisabona, pentru care a bifat și un joc în Liga Campionilor, în tricoul portughezilor, în 2019. Și nu e singurul care va întări rândurile formației din Crâng, pentru actuala ediție a SuperLigii. Rămâne de văzut cum se vor acomoda și moile achizții ale buzoienilor…
Una peste alta, o partidă extreme de interesantă, sâmbătă seara, în Copou, începând cu ora 19!

Daniel LEONTE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Două titluri naționale pentru CSM Iași, la sabie U15
24/11/2024 17:49

Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...

Un jurnalist ieșean, locul al doilea la ultramaratonul de la Monaco
24/11/2024 15:56

Vlad Lucian Arhire  este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...

SuperLiga: CFR Cluj, egalată de Rapid în minutul 90 – U Cluj rămâne lider
24/11/2024 11:09

  Dan. Petrescu   CFR Cluj si Rapid Bucuresti au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat in etapa a 17-a din SuperLiga. Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de o victorie ...

Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv
24/11/2024 10:26

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas La Las Vegas, Verstappen t ...

Poli Iași caută a doua victorie în deplasare, în actualul sezon
24/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...

SuperLiga: Liderul U Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui FC Hermannstadt
23/11/2024 19:31

 Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe terenul echipei FC Hermannstadt, scor 1-2, in etapa cu numărul 17 din SuperLiga. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a terminat turul sezonului regula ...

Victorie pe terenul campioanei en-titre! Bucovina Rădăuți – ACS USV Iași 1-2 (0-1)
23/11/2024 18:53

Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a obtinut sambătă prima sa victorie in deplasare in Liga 3, dispunand cu 2-1 (1-0) de Bucovina Rădăuti, intr-un meci din etapa a XIII-a a ...

SuperLiga: Oțelul pune capăt seriei fără victorie – A învins-o pe Farul la ultima fază
23/11/2024 14:09

 Otelul Galati a castigat meciul disputat pe terenul echipei Farul Constanta, scor 1-0, in etapa a 17-a din SuperLiga. Farul Constanta – Otelul Galati 0-1, in etapa #17 din SuperLiga Prima ocazie i ...

Arcașii ieșeni, primiți la Palatul Elisabeta din Capitală
20/11/2024 20:47

Antrenorul Cezar Alexandrescu si arcasul Rares Alexandrescu, de la CSM Iasi 2020, s-au numărat printre membrii delegatiei Federatiei Romane de Tir cu Arcul invitată la Palatul Elisabeta din Bucuresti, unde a ...

Kosovo ripostează după ce a pierdut meciul cu România la 'masa verde'. Avocatul FFK amenință cu TAS
20/11/2024 19:35

Avocatul federaţiei de fotbal din Kosovo (FFK), Taulant Hodaj, a anunţat, miercuri, după ce UEFA a decis că Romania a caştigat la masa verde meciul cu naţionala kosovară, că forul pe care il reprezintă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei