Politehnica Iaşi - Sporting Juniorul Vaslui 1-0
Dimensiune font:
Miercuri, cu începere de la ora 16.00, Politehnica Iaşi a disputat pe terenul mare din Copou un meci de verificare în compania celor de la Sporting Juniorul Vaslui. A fost o ultimă repetiţie înaintea foarte dificilei partidei de sâmbătă contra Universităţii Cluj. S-a jucat în formatul a trei reprize de câte 30 de minute, pentru a da suficient timp fiecărui jucător din lot. În prima parte a disputei, antrenorul Costel Enache i-a trimis în teren pe Brânză, Stan, Mihalache, Ungurenaşu, Serediuc, Deretti, Aftanache, Cristea, Stoenac, Corobuţă şi Istrate. După prima pauză, Iaşul a jucat în următoarea alcătuire: Popescu, Onea, Cană, Iuraşcu, Okan, Asăvoaiei, Călin Calaidjoglu, Pelivan şi Camara în locul jucătorilor Brânză, Stan, Mihalache, Serediuc, Deretti, Cristea, Stoenac, Corobuţă şi Istrate. A fost repriza în care s-a înscris şi unicul gol al partidei, marcatorul fiind Asăvoaiei, în minutul 56, cu un şut plasat din interiorul careului mare, un lob din scurt, fără pendulare, peste portarul advers. În ultimul act, din minutul 61, au mai intrat Axinte, Purcariu, Plămadă, Puşcaş, Torres, Pop şi Zaharia în locul lui Popescu, Stan, Cană, Okan, Pelivan, Aftanache şi Camara.
În ciuda numeroaselor schimbări, partida a avut ritm, ambele echipe au fost generoase în efort şi s-a pus serios osul la bătaie, ca într-un meci cu miză mare. De aici şi destulele contacte "cu scântei". S-au dat şi câteva cartonaşe galbene. Din fericire, nicio accidentare gravă.
După încheierea jocului, am solicitat antrenorului Costel Enache câteva concluzii la cald. "A fost un antrenament bun, am întâlnit o echipă foarte motivată, care ne-a creat adversitate de meci oficial. Ne-a pus probleme mereu. A fost un joc foarte util, mi-a plăcut atitudinea tuturor băieţilor. Echipa e în creştere, dar mai apar desincronizări între jucători. Şi încă destul de multe. Trebuie multă muncă şi multă răbdare", a spus Costel Enache la câteva minute după încheierea meciului. Ca de obicei, o abordare realistă şi un optimist reţinut înaintea confruntării de sâmbătă, cu Universitatea Cluj.
În altă ordine de idei, o veste bună pentru toată suflarea fotbalistică a urbei şi anume gestul Asociaţiei Suporterilor Socios, care s-a retras, marţi, de la licitaţia privind închirierea mărcii şi palmaresului FC Politehnica Iaşi 1945. "Am renunţat să licităm pentru a nu pune clubul la cheltuieli inutile, deoarece au un nou proiect, o nouă conducere şi era posibil să fim consideraţi oamenii care pun beţe în roate. Noi suntem suporteri şi dorim binele sportului ieşean. A fost un semnal de alarma tras de noi, să vadă şi cei de la club că nu sunt singuri pe faţa pământului, că pe noi ne doare stema (marca) şi palmaresul FC Politehnica Iaşi 1945. Rămânem interesaţi şi atenţi dacă o să se ajungă din nou în situaţia de a se aduce prejudicii de imagine stemei FC Politehnica Iai 1945. Mulţumim tuturor celor din asociaţie implicati în proiect şi ne exprimăm dezamăgirea vizavi de neimplicarea ieşenilor care se cred suporteri (tribună sau peluză şi nu numai), dar rămân la stadiul de privitori", se arată într-o postare pe Facebook a Asociaţiei Suporterilor Socios. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau