Politehnica Iaşi, un pic de Steaua din anii 80
Dimensiune font:
Politehnica Iaşi, un pic de Steaua din anii 80
Da, în ultimii ani s-au vânturat prin vestiarul Politehnicii Iaşi peste o sută de jucători. S-au cheltuit ceva bani, la momentul de faţă, rezultatele sunt sub aşteptările fanilor înverşunaţi. Care compară ceea ce se petrece în Copou cu situaţia de la Oţelul Galaţi. Fără a realiza că e vorba de a pune în balanţă mere cu cărămizi.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Dorinel Munteanu şi-a păstrat, în linii mari, lotul ce l-a preluat atunci când echipa era în Liga III. A promovat şi stă destul de confortabil în clasamentul primului eşalon.
Iaşul, deşi mult mai bine susţinut financiar, are încă mari emoţii, doar cu un loc deasupra retrogradării directe. Şi, cum spuneam, aici s-au perindat peste o sută de jucători în ultimul cincinal. Costisitoare abordare, dar nu prea era altă cale. Şi iată de ce:
După nefericita retrogradare din sezonul 2020/2021, după schimbările radicale din staf-ul admininistrativ, dar şi cel tehnic, cuvântul de ordine a fost promovarea imediată. A venit în Copou unul dintre cei mai eficienţi preşedinţi de club, Cornel Şfaiţer. Care şi-a convins vechiul prieten, Leo Grozavu, să se dea jos de pe bară şi să revină în antrenorat. Pentru o promovare en-fanfare. Care s-a petrecut, după cum bine se ştie.
Dar, pentru asta, tandemul mai sus pomenit a ales o soluţie un pic pompieristică. Au chemat la repezeală jucători cu mare experienţă. Dar bătrâni, chiar foarte bătrâni. Vaşvari, Tincu, Plămadă etc. S-a atins obiectivul, dar, mai departe... La cei pe care i-am menţionat, o banală accidentare poate fi fatală, le peoate încheia cariera.
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Deci, e nevoie de un lot competitiv, de jucători aflaţi la vârstă fotbalistică, 23-30 de ani, iar, în cel mai scurt timp, chiar de ieri, ca să facem o figură de stil, să se contureze un nucleu de jucători capabil să conteze în primu eşalon.
Nu-i loc pentru altă decizie, aducem, testăm, verificăm jucători. Chiar şi o sută ori mai mulţi. Aşa au procedat şi cei de la Steaua, la începutul anilor 80. Cinci ani de încercări, de bucurii minore, de decepţii majore. Într-un final, Cupa Campionilor Europeni.
Politehnica Iaşi, aşa cum este ea gestionată de către Cornel Şfaiţer, a optat, pare-se, pentru această cale. Mai costisitoare, mai migăloasă, dar cu şanse certe de reuşită.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau