Portarul Daniliuc confirmă - cel mai bun de pe teren!
Dimensiune font:
meci extrem de spectaculos, mult peste nivelul celui de-al treilea eşalon * s-a jucat deschis, care pe care, câte 7-8 mari ocazii de gol de fiecare echipă * arbitraj la înălţime * oaspeţii au ratat egalarea la ultima fază
Amatorii de fotbal din Piatra Neamţ care au avut puterea să înfrunte frigul şi să meargă, sâmbătă, pe Borzoghean n-au a regreta nimic. Dimpotrivă, au asistat la partidăc extrem de spectaculoasă, un meci deschis şi disputat, al cărui deznodământ a fost aflat abia după ultimul fluier al arbitrului.
A fost un meci de care pe care, dar nu s-a jucat chiar cu garda jos, ambele echipe a schimbat sistemul de joc instantaneu, pe parcursul confruntării, funcţie de cine a intrat şi cine a ieşit. Ocazii multe, câte 7-8 mari situaţii de gol de fiecare parte. Nivel de joc mult peste ce se vede în al treilea eşalon, arbitraj pe măsură. Unul excelent, ambele echipe au menţionat asta.
Nemţenii au condus, la un moment dat, cu 2-0, însă băieţii lui Tibor Selymes n-au renunţat niciun moment la luptă. Eroul partidei, cel din poarta echipei vizitatoare, Ştefan Daniliuc. Am mai scris despre el şi am anticipat bine. Dă din ce în ce mai multă siguranţă echipei, a fost cel mai bun de pe teren, a apărat un penalty la scorul de 1-0 pentru gazde şi a mai scos încă şase goluri ca şi făcute! A confirmat din plin prezicerile noastre.
Ce-ar mai fi de remarcat la echipa pregătită de Selymes? Excelenta pregătire fizică. În ultimele zece minute, alb-albaştrii au „arat” terenul, căutând cu disperare golul egalizator. Răstimp în care galben-negrii cădeau ca muştele, acuzând crampe musculare, echipa medicală trebuind să intervină deseori.
Egalarea mult dorită s-ar fi putut produce la ultima fază a meciului. Folosit iarăşi în banda dreapta, Franck a pătruns impetuos, dar a ajuns în unghi închis şi s-a pripit, şutând la poartă. Durell era liber ca pasărea cerului, în centru, aproape de careul mic...
Oricum, în ciuda acestei înfrângeri, Ştiinţa rămâne în cărţi pentru play-off. Mai sunt trei etape, urmează meciul direct cu echipa de pe locul 4, Dante Botoşani. Care va avea loc pe 11 martie 2023. Răgaz suficient pentru Selymes şi colaboratorii săi, Liviu Petrache şi Benone Dohot, să ducă echipa la alt nivel. Unul de, cel puţin, Liga II. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau