Promotorii din Copou urăsc hergheliile
Dimensiune font:
Mai bine de jumătate dintre minciunile care se scriu despre Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași (ce urât miroase prezentul!) nu sunt adevărate!
Oamenii de acolo se căznesc să fabrice legende, șlefuiesc talente soase din piatră seacă, toarnă în pahare și îngrămădesc zadarnic ghinionul prin cotloanele vestialului musafirilor trimiși de Liga Profesionistă.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Farul!
Chiar întreaga lor viață, dedicată fotbalului, e legată fedeleș de federația de profil, de caietele sale filosofice, unde grila e proiectată de specialiști și fiecare e pus pe scaunul său, fie după aptitudini, fie după secanta privirii sau, mai nou, după oareșice promisiuni de onoare.
Dar, la urma urmei, oamenii lucrează în interesul patrimoniului clubului, al legendei proiectate de cei care, într-un veritabil sience-fiction, amețesc procente și părți sociale, amestecate cu părerile unora sau altora dornici de harță.
Dar asta e mai puțin important, sau deloc, în contextul în care ținta principală (obiectul de activitate, conform statutului organizației) e de partea fanilor. Că doar n-o fi fotbalul codul caen al vreunei afaceri oneroase, cu cont prin insule virgine și căsuță poștală blurată la adresa de contact!
Așadar, spectatorii, cei care șlefuiesc scaunele peluzelor, vor spectacol și, mai nou, palmares. Adică, vor ce e al lor! Vor iluzia care i-a cărat în tribunele batrânului stadion pe bunicii și părinții lor. Dar, așa ceva e de domeniul imposibilului, acum și pentru totdeauna! Iar asta doare mai mult decât o înfrângere pe la Constanța sau Sibiu…
Celor care iubesc albastrul și caii (calul, după decizia promotorilor ce urăsc hergheliile) le-ar plăcea să fluture iarăși steagul vechii Politehnici în peluză, dar calea e lungă. Căci, se știe că nu trofeele aurite, nu medaliile de tinichea stau la baza istoriei unui club, ci amintirile, cele ce răpun eternitatea. Iar amintirile Asociației Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași ia-le de unde nu-s! Pe când vechea Politehnică, cu Avasilichioaie, Titi Teașcă, Humă, Ianul, Stoicescu, Simionaş ori Romilă II, Iordache, Cuperman, Dănilă...
Asta e miza și pentru asta stă peluza goală la meciurile echipei de fotbal a Iașului!
Cu praful de un deget și umbra căutătorilor de comori lângă călcâie, palmaresul fostei Politehnici va intra finalmente în istorie, dar ceva mai aproape de Atlantida decât de Anuarul fotbalistic al Federației din strada Strada Vasile Şerbănică.
Dan M.BREZULEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau