Rednic a discutat cu primarul Chirica și a semnat înainte de reunirea lotului!

Dimensiune font:

| 08-01-2020 11:20

Înainte de reunirea lotului, antrenorul Mircea Rednic a început la ora 10:00 o discuție cu primarul Mihai Chirica la Palatul Roznovanu şi a semnat contractul cu CSM Politehnica Iaşi până să fie prezentat în vestiar.

 

Nici măcar trei săptămâni de vacanţă n-au avut fotbaliştii de la CSM Politehnica Iaşi. Nici n-ar fi meritat mai mult după cele doar 22 de puncte acumulate în cele 22 de etape scurse de la începutul sezonului început fulminant sub comanda antrenorului Mihai Teja, când la capătul a şase runde echipa avea deja 14 puncte în cont şi se cam obişnuise cu podiumul. Problemele financiare majore, auto-exilul la Botoşani, dezbinarea vestiarului şi dificultăţile de a alcătui o echipă competitivă când accidentările şi suspendările curgeau gârlă sunt doar câteva dintre cauzele care au condus la un parcurs dezamăgitor ce a culminat cu despărţirea de Teja, antrenor care a plecat de la Iaşi dezamăgit de faptul că primarul Mihai Chirica i-a întors spatele.

 

Citiţi şi: Generaţia de aur căreia fotbalul ieşean i-a întors spatele!

 

Ieri s-a împlinit o săptămână de când antrenorul Mircea Rednic şi-a dat acordul în prag de An Nou să preia formaţia ieşeană, tot ieri el coborând de la volan la Iaşi în aceeaşi zi în care preşedintele executiv Adrian Ambrosie a revenit din SUA, unde a avut o nouă întrevedere cu firma la care fondator este ieşeanul Clement Ifrim, firmă despre care s-a spus că analizează posibilitatea de a se implica financiar la echipa ieşeană. Analiza ei este însă cam de lungă durată, iar dacă oamenii din conducerea firmei nu ajung la o concluzie mai bine ar lăsa-o în seama inteligenţei artificiale pe care susţin că o dezvoltă cu mult succes. Sigur este doar faptul că firma americană a împrumutat clubul cu 250.000 de euro, dar nu se ştie dacă Ambrosie a solicitat amânarea returnării, amânarea returnării şi suplimentarea împrumutului sau o implicare fermă din postura de investitor. Se pare că a fost obţinută amânarea plăţii împrumutului, iar la întrebarea pe care Rednic a adresat-o în privinţa bugetului pe care se va baza echipa până la finalul sezonului i s-a răspuns probabil că situaţia este sub control.

 

Citeşte şi: Cezar Honceriu ştie ce are de făcut la echipa mare, dar nu uită nici de juniori!

 

Rednic va semna până la plecarea în Antalya un contract cu CSM Politehnica Iaşi până la finalul sezonului şi tot astăzi, de la ora 11:00, este programată reunirea lotului de la care vor absenta motivat trei jucători: Rusu şi Loshaj sunt convocaţi la reprezentativele Republicii Moldova, respectiv Kosovo, în timp ce Carlone a anunţat că va efectua încă un control medical pentru cunoscutele sale probleme cardiace. Nu va fi prezent niciun jucător nou, dar se vorbeşte că mai toţi fotbaliştii cu care se intenţionează întărirea echipei vor ajunge totuşi până vineri la Iaşi pentru a putea efectua vizita medicală înainte de plecarea, prevăzută sâmbătă din Copou, în cantonamentul din Antalya, acţiune pentru care se pare că vor fi incluşi în lot şi juniorii Zaharia şi I. Rusu dacă va fi obţinut acceptul divizionarei a treia, Ozana Tg. Neamţ, unde au fost împrumutaţi de la începutul sezonului. Dragoş GAŞPAR

 

Citeşte şi: Andrei Cristea abia aşteaptă să fure meserie de la Rednic!

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
CLASAMENT-  FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid
27/04/2025 23:02

 FCSB s-a impus in derby-ul bucurestean cu Rapid, scor 2-1, in etapa a sasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc in Giulesti. Rapid – FCSB 1-2, in derby-ul etapei #6 din play-off Campi ...

Handbal, Liga Florilor - Ieșencele, snopite în bătaie. Umilința continuă
27/04/2025 21:10

* CSM Iasi 2020 – Gloria Bistrita 20-37 (13-15) * totusi , nu scorul i-a deranjat cel mai mult pe putinii spectatori ieseni, ci atitudinea lipsită de respect fată de ei si fată de ideea de performantă ...

Poli Iași s-a jucat cu focul, la Clinceni. Ce a spus Miriuță, imediat după meci
27/04/2025 13:49

* Unirea Slobozia – Poli Iasi 1-1 (1-0) * au marcat: Serbănică (min.45+1) / Marchioni (min. 67) * Miriută: „Voiam o victorie astăzi. Duminică se fac 80 de ani de la infiintarea echipei si ...

VIDEO Spectacol total : Barcelona câștigă Cupa Regelui după 120 de minute de foc împotriva lui Real Madrid, scor 3-2
27/04/2025 10:45

 FC Barcelona a castigat Cupa Regelui, sambătă, după ce a iesit triumfătoare din 120 de minute de foc cu rivala eternă Real Madrid, scor 3-2, intr-un Clasico care s-a jucat cu titlul pe masă.&nbs ...

CLASAMENT-Universitatea Craiova, tot mai departe de titlu. A condus la pauză, dar meciul cu U Cluj a fost decis de un autogol
26/04/2025 22:39

 Universitatea Craiova a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Universitatea Cluj, scor 1-2, in etapa a sasea a play-off-ului din SuperLiga. U Cluj – Universitatea Craiova 2-1, in etapa #6 din ...

CLASAMENT-FC Hermannstadt, victorie clară cu UTA Arad
26/04/2025 18:57

 FC Hermannstadt a invins echipa UTA Arad, scor 3-0, intr-un meci disputat sambătă, la Sibiu, in etapa a sasea din play-out-ul SuperLigii. Gazdele au deschis scorul in minutul 33, cand Negut a ...

CLASAMENT-  Oțelul a făcut spectacol pe terenul lui Sepsi. Laszlo Balint, a cincea victorie consecutivă fără gol primit
25/04/2025 22:58

 Otelul Galati s-a impus pe terenul echipei Sepsi Sfantu Gheorghe, scor 3-0, intr-un meci disputat, vineri, in etapa a sasea a play-out-ului din SuperLiga. Sepsi Sfantu Gheorghe – Otelul Galati 0-3, ...

Miriuță n-a adus doar norocul la Poli!
21/04/2025 10:39

* cu FC Botosani, balonul a stat in posesia iesenilor doar 28 de minute, iar Poli a castigat cu 3-0 * cu UTA, Iasul a jucat cu mingea la picior doar 27 de minute si a invins cu 4-0! * dar posesia e ultimul elem ...

VIDEO Sabrina Voinea, performanță de excepție: Aduce aurul pentru România, după o evoluție senzațională
20/04/2025 10:55

  Citeste                   Cupa Mondială se desfăsoară in weekend la Doha, in Qat ...

Handbal, Liga Florilor - Minunea nu s-a produs
16/04/2025 19:58

* CSM Targu Jiu - CSM Iasi 2020 - 32-29 (21-14) Noul antrenor principal  al iesencelor, Iulian Stamate, a inceput partida cu jucătoarele cu mare experientă transferate recent. Ilyna si Lazăr intermedia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei